Materializăm gândurile și le transformăm în fapte, chiar de dincolo de granița care face legătura dintre lumea cea cu dor și lumea fără de dor. Ne urmărește o viață gândul că trebuie să umplem lada de zestre, că trebuie să asigurăm celor ce vin după noi un bun început și mai presus de toate să putem spune că am lăsat ceva și pentru cei care vin după noi. Chiar și atunci când lada aceasta de zestre este mai mult sau mai puțin materială.
Omul, născut liber, cu pământul dedesubt și cerul deasupra, între aceste două coordonate, care oferă și libertate dar și atâtea restricții, își găsește loc și timp să-și umple sufletul cu gânduri și amintiri, pe care le șlefuiește, le dă o strălucire proprie și le lasă frumos într-un sipet, să se odihnească puțin, ca apoi să capete valoare, precum vinul.
Volumul de față, apărut post-mortem, este un exemplu al faptului că există o nevoie internă de a materializa gândurile, de a le pune în fapte, în mesaje, fără să fie necesară o raportare la niște condiții concrete, de realizare a unui album de poezii.
Așa cum deseori se vorbește despre rapsodul popular, care nu are o cultură de specialitate, dar este vectorul transmiterii culturii tradiționale în forma ei pură, tot așa, și în cazul acestui autor, vorbim de o frumusețe a gândurilor lăuntrice, puse pe hârtie și pe care, probabil din timiditate, nu a reușit să le facă publice în timpul vieții.
Vasile Pop, autorul acestor gânduri în versuri, ne propune să fim martori ai unor lupte interne, ai unor zbateri ce pot fi colective, ai unor neîmpăcări ce vin din trecut și macină sufletul. Atâta nedreptate îl face pe autor să se elibereze de toată apăsarea, să izbândească și să tânjească spre bine, spre lumea aceea, mai aproape de așteptările autorului.
Scrise într-o perioadă destul de critică pentru țara aceasta, poeziile lui Vasile Pop din Sărmașu tind să ne poarte atât în viața socială a acelor vremuri, de zori ai libertății, cât și în situații particulare, evenimente de viață din lumea satului românesc. Se simte, în multe dintre creații, o atmosferă apăsătoare, poate chiar de resemnare în fața destinului, însă tematica versurilor din această carte este una diversă. Dacă aspectul social, dreptatea socială, îndreptarea destinului sunt teme principale în scrierile din 1989-1990, în cadrul prezentului volum veți regăsi și poezia de dragoste, împlinită și mai puțin împlinită și, nu ar fi exclus ca personajele pentru care au fost scrise versurile, să se regăsească în această carte. Moravurile, lupta împotriva violențelor, întâmplările ce lasă răni adânci în suflet reprezintă o altă categorie de teme preferate de Vasile Pop.
Volumul de față poate fi considerat un manifest al deșteptării dintr-o letargie sufletească, un fel de antidot împotriva uniformizării culturale și poate chiar un imbold pentru cei care încă nu au așternut pe hârtie ceea ce țin în suflete. Mai mult, este o invitație în a-l cunoaște pe autor, mai în profunzime, dincolo de pasiunea sa de a da lemnului viață. Lecturarea acestui volum post-mortem se poate transforma și într-o reîntâlnire, într-o altă dimensiune cu Vasile Pop.
