Religia - factor de echilibru şi de unitate în societate

Dacă idealul unei societăţi secularizate este numai pregătirea indivizilor pentru o profesiune în viaţa socială, pentru Biserică, un creştin devenit prin botez membru al ei, se bucură de toate prerogativele conferite de această calitate. Ca atare, are dreptul şi obligaţia morală de a tinde spre realizarea idealului propus de Biserică, urmând învăţăturile acesteia, prezentate de preot, care este chematul şi trimisul Bisericii pentru a lucra la „restaurarea chipului lui Dumnezeu în om". Restaurarea se referă la luminarea minţii prin cunoaşterea voii lui Dumnezeu, la încălzirea inimii şi la determinarea voinţei spre săvârşirea faptelor bune.

Omul a fost creat de Dumnezeu ca fiinţă religioasă care să unească lumea materială cu cea cerească. Religia este legătura liberă, conştientă şi personală a omului cu Dumnezeu. Existenţa Religiei este dependentă de problema existenţei şi a cunoaşterii lui Dumnezeu.

De la început trebuie să subliniem adevărul că religia nu este o ştiinţă în înţelesul curent al cuvântului; ea este o cunoaştere şi nu doar atât. Există o ştiinţă a religiei, o istorie a religiei şi o filozofie a religiei. Dar acestea nu sunt Religie. Religia se prezintă ca un fenomen spiritual, pur şi universal, bazat pe predispoziţia înnăscută în om. Factorii care stau la originea Religiei sunt: Dumnezeu şi omul. Elementele Religiei sunt: credinţa că Dumnezeu există şi că El s-a revelat omului, că şi-a descoperit voia Sa, pe care omul trebuie să o realizeze în lume; trăirea religioasă a omului credincios care traduce în fapte ceea ce crede, până la desăvârşirea lui; un anumit ceremonial; simboluri, cultul divin etc. Religia nu se poate mărturisi decât prin trăire şi viaţă religioasă. Prin trăire religioasă înţelegem ceea ce omul simte, gândeşte şi exteriorizează faţă de Dumnezeu în anumite momente ale vieţii. Viaţa religioasă este constituită din totalitatea trăirilor religioase.

Religia are o latură subiectivă şi una obiectivă. Latura subiectivă este dată de ceea ce se simte, de trăirea religioasă ca fapt sufletesc, iar latura obiectivă, de învăţătura de credinţă, de ceea ce se învaţă. Învăţătura creştină cuprinde adevărul revelat de Dumnezeu privind originea, menirea şi scopul omului în lume. În creştinism găsim cea mai înaltă şi mai curată concepţie despre Dumnezeu care ,,este iubire". Religia îl formează pe om pentru sine şi pentru societate. Ea este o necesitate a firii umane, nu numai o poruncă a lui Dumnezeu, întrucât, numai în El şi prin El, omul poate ajunge la desăvârşire şi poate găsi răspunsuri la multe probleme sau întrebări la care ştiinţa rămâne neputincioasă.

Celor care cred în Dumnezeu Religia le aduce un spor de încredere în mila şi ajutorul divin, dar şi nădejdea dobândirii vieţii veşnice. Acelora care încă nu cred în El Religia le oferă răspunsul la întrebările fundamentale ale vieţii şi le arată ce a adus creştinismul în lume: credinţa mântuitoare în Domnul Iisus Hristos, concepţia creştină despre lume, om şi viaţă veşnică, libertatea de a săvârşi binele, cultul morţilor, comuniunea sfinţilor, legătura celor vii cu cei adormiţi, Biblia - cartea vieţii, Biserica - aşezământul mântuirii, aşezămintele sociale, şcoli întemeiate la streaşina bisericii, dezvoltarea culturii, un nou sistem pedagogic. Dar o trăire şi o viaţă religioasă autentică nu este posibilă fără cunoaşterea temeinică a adevărului revelat.

Viaţa religioasă este importantă întrucât conduce pe om la scopul ultim al existenţei: trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Prin aceasta, viaţa omului se înalţă şi se edifică pe temelia de nezdruncinat care este Iisus Hristos. În clipa în care ajunge la credinţa în Dumnezeu (revelată prin Domnul Iisus Hristos), omul renaşte la o viaţă nouă, care poartă pecetea sfinţeniei.

Lasă un comentariu