Franţa l-a speriat pe Iordănescu: „O echipă de mare clasă. Nu mi-aş fi dorit un start cu ea"

Distribuie pe:

Franţa a câştigat meciul amical cu Olanda, disputat vineri, cu 3-2, de pe Amsterdam Arena, viitoarea „Johan Cruyff Arena". Francezii au condus cu 2-0 după primul sfert de oră, fiind egalaţi în repriza secundă, înainte ca Matuidi să dea lovitura decisivă pe final de meci. Deşi nu a urmărit meciul, motivând că hotelul la care a fost cazată delegaţia României nu prindea programul pe care a fost transmis, Anghel Iordănescu s-a declarat impresionat de forţa echipei lui Deschamps.

„Nu i-am urmărit, nu pot comenta, pentru că nu am văzut meciul. La noi, la hotel, unde am stat, nu am prins postul. Fiţi siguri, însă, că o să-l vedem, avem informaţii şi de acolo. Franţa e o echipă mare, de clasă adevărată, în sensul că a câştigat meciul de ieri cu 3-2, dând impresia că a controlat, nu doar dând impresia, a controlat jocul în permanenţă şi, când conduci cu 2-0, eşti egalat pe momente de relaxare şi ai puterea să întorci din nou rezultatul şi să câştigi cu 3-2, denotă că e o echipă de mare valoare", a spus selecţionerul României. Iordănescu a reiterat că nu şi-ar fi dorit ca naţionala noastră să debuteze la Euro 2016 în meciul de deschidere, contra echipei ţării gazdă. „Startul nostru cu Franţa poate nu mi l-aş fi dorit. Dar trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă să obţinem un rezultat bun cu francezii. De obicei, la un asemenea nivel, e bine să nu începi cu o înfrângere. Ne-am bucura să obţinem un rezultat bun. Personal, aştept de la băieţii noştri multă îndrăzneală, curaj, tupeu, să se autodepăşească şi aştept ca jucătorii noştri să dovedească că au personalitate în teren", a mai spus nea Puiu. În ultimul an, Franţa a învins naţionalele Portugaliei, Danemarcei, Serbiei, Germaniei şi Olandei, printre altele, pierzând însă cu Anglia, Albania şi Belgia.

Lasă un comentariu