„Radiografia" faptelor primului om în stat, concepută prin prisma conţinutului cărţilor sale „Pas cu pas" (I) şi „Primul pas" (II), conduce la concluzia că, dincolo de discrepanţa dintre vorbe şi fapte, avem de-a face cu un preşedinte cu porniri anticonstituţionale şi antidemocratice. Ca să elimin din start eventuala suspiciune nefondată a cârcotaşilor, avizi să mă acuze de partizanat şi tendenţiozitate pentru acest text imparţial, menţionez că nu sunt membru de partid şi nici controlat de vreun serviciu secret.
Propagandist al noii ordini
„Aruncaţi privirea printre popoare, fiţi cu băgare de seamă şi înspăimântaţi-vă, căci se săvârşeşte în vremea voastră un lucru pe care nu l-aţi crede, dacă vi l-ar povesti cineva". (Sfântul Prooroc Avacum).
După ce România avea să fie atacată şi ocupată în mod şiret în 1989, printr-un terorism care a lăsat în urmă 1.104 morţi şi multă suferinţă naţională, nu ne-am imaginat că noii stăpâni, în anii 2004 şi 2007, vor fi atât de cinici încât, cu surle şi trâmbiţe festive, ne vor face să le primim sclavia cu atâta... bucurie! Noua lor cucerire, România, ajungea astfel o simplă rotiţă, în angrenajul general, prin care aceştia şi-au manifestat, plenar, interesele strategice ale marilor concerne multinaţionale care, susţinând din umbră promisiunea electorală a necesităţii schimbării, ca pe o condiţie a prosperităţii, i-au transformat pe atâţia lideri mondiali, inclusiv pe cei 4 preşedinţi postdecembrişti ai României, fără a-l exclude chiar şi pe preşedintele Obama (care s-a folosit în campania electorală de sloganul „Schimbare"), în marionete ale marilor proiecte care stau la baza implementării Noii Ordini Mondiale!
Bineînţeles că mulţimile, amăgite fiind de Presa aliniată noilor directive trasate de slugile statului fundamentalist secular Occidental, post-iluminist, nu au înţeles capcana pe care fidelii schimbării le-au întins-o şi, crezând că interesele lor vor fi reprezentate spre mirajul unui alt stil de viaţă mai bun, au fost puse în situaţia de a vedea cum sunt conduse injust de persoane, ele însele manevrate, executante de ordine, supuse unui imperialism planetar prin care se urmăreşte de fapt îndobitocirea şi distrugerea omului, controlul total şi puterea globală pentru a submina şi distruge naţiuni, culturi, familii, religii, tradiţii populare etc. De la această linie de demarcaţie, impusă, nu avea cum să se abată nici preşedintele Iohannis (mai ales prin natura conexiunilor sale cu structurile diabolice ale Masoneriei) care, pricepând sau fiind „ajutat" să înţeleagă cum „bate vântul noii ordini" dinspre Washington, cu al său vârf de lance numit U.E., s-a raliat rapid pe poziţia electorală a lozincii schimbării, însă desigur nu a uitat cine îi sunt stăpânii şi a plecat în S.U.A. Imediat după câştigarea alegerilor, chiar înainte să-şi ia oficial în primire mandatul, iar relaţia pro-U.E. şi-a exprimat-o din start: „Preşedinţia va avea şi ea un aport... pentru a căpăta un profil mai vizibil în cadrul U.E." (II, pg.201). Desigur, nu a uitat nici de mâna forte a U.E., Germania, ţara care i-a răsplătit din plin serviciile de adâncă loialitate, nu numai decorându-l cu înalte distincţii, ci şi trimiţându-i ca susţinător „camuflat" în campania prezidenţială pe ministrul de Interne al landului Bavaria... Cu toate acestea, probabil crezând că suntem nişte naivi, preşedintele Iohannis afirmă: „Germania nu se amestecă în politica de la noi, nici măcar cu sfaturi "(I, pg.35)! Dacă ar fi să-i dăm crezare, despre un aşa-zis neamestec al Germaniei în problemele României, cum s-ar înţelege oare faptul că, în întâlnirea lui cu cancelarul A. Merkel, acesta a pus „un accent aparte... pe restaurarea bisericilor fortificate" (I, pg.36) ale etnicilor germani din România, iar pe C. Begner (secretar de stat în Ministerul de Interne) îl consideră ca fiind „un lider foarte implicat (...) a fost partenerul direct al F.D.G.R. în relaţia cu Germania" (I, pg.36)? Ce să mai zicem, însă, pentru ce a mai fost distins, oare, acest loial promotor al intereselor germane în România? În orice caz, cunoscătorii ştiu - dincolo de impunerile politice ale Berlinului faţă de Bucureşti - cât de grosolan a fost amestecul mai multor ambasade în firava noastră „democraţie"! Şi, pentru a ilustra aceasta, aş vrea să reamintesc nu numai faptul că Occidentul este cel care i-a corupt pe corupţii noştri din politică, urcându-i în funcţii, ci şi ingerinţele inadmisibile pe care le-a făcut faţă de un stat pretins suveran: „Amestecul ambasadorilor S.U.A. şi Marii Britanii în dreptul suveran al Parlamentului de a legifera (...) Liderii partidelor parlamentare au acceptat o umilinţă care nu s-a petrecut nici pe vremea lui Carol al II-lea... şi anume au semnat un angajament că o anumită lege se va vota în Parlament într-un anumit fel, că aşa vrea un anumit partener (...) astfel de ingerinţe reprezintă o gravă încălcare a Convenţiei de la Viena, din 1961, cu privire la relaţiile diplomatice (...) într-un parteneriat real există respect şi reciprocitate de atitudine...
Pe aceste meleaguri, amintirea komisarilor sovietici care controlau ministerele şi serviciile secrete este încă vie ". (O. Ştireanu, ziarul „Azi" ).
Cu alte cuvinte, nu preşedintele Iohannis poate să facă şi să dreagă, cum a lăsat amăgitor impresia unor mase pe care le-a aţâţat, spre dezlănţuire, ci doar de capacitatea lui de a transpune în practică ceea ce îi va dicta puterea din spatele marilor puteri! Este doar un simplu executant, cu iz de reformator, care îşi asumă în nume propriu paradigma propulsării omului de tip nou într-o altfel de ordine, cu inşi „reeducaţi" soft pentru a fi lipsiţi de individualitate valorică, depersonalizaţi, nonconformişti, emancipaţi, diferiţi, anarhici... Vorbim deci de facilitatea apariţiei pe scena istoriei a unui alt fel de om, deschis la nou, care să răspundă idealurilor unui altfel de preşedinte...
