Cartea „Alma" de Andra Negulescu - pledoarie pentru eliberarea supremă: acceptarea!

„Se eliberase de trecut şi se simţea bine lângă instructorul ei de zbor, cel care-i dăduse biletul către libertate"!

Aşa cum am promis, cartea Andrei Negulescu, fiindcă este de o valoare deosebită şi ca scriitură, dar şi ca substanţă extrem de originală, care o dezvăluie aşa cum nu o cunoaşteţi pe sportiva, scriitoarea, actriţa şi regizoarea, instructor de arte marţiale şi adevărat maestru…spiritual. Extrag fragmente din povestea conform căreia s-a văzut, într-o dimensiune anterioară, un călugăr tibetan, care îşi calculează viaţa viitoare, pentru a se reîncarna alături de maestrul lui, prin existenţa actuală a Andrei: „Se ridică în capul oaselor şi se gândi că nu băuse în viaţa lui nimic. La fel cum nu băuse, nu murise niciodată. Dacă va muri, va fi pentru prima dată când i se întâmpla asta, şi, deşi învăţase teoria morţii în ultimii 30 de ani ai vieţii lui de Naketano, nu o experimentase. Atunci, cum va fi în stare să se descurce? Era ca şi cum ar fi învăţat teoretic să înoate. Apoi, ar fi fost aruncat într-un lac cu apă rece şi n-ar fi fost în stare să se descurce. Nu va putea obţine suficiente avantaje şi, dacă va fi tulburat de schimbarea condiţiilor, va rata noua încarnare. Băuse pentru prima dată, şi, în loc să vadă lumina clară, el a văzut reflectoarele dintr-un teatru şi corpul unei actriţe dintr-o lume obscură şi îndepărtată. Da, îşi spunea, dar acolo era şi maestrul lui. Cât de absurd să gândească astfel! Cum ar fi putut maestrul lui, un spirit atât de elevat, să ajungă iubitul unei actriţe? Trebuie să fie o greşeală de calcul. De unde i se păruse că mai avea o grămadă de timp, şi că îşi aranjase totul pentru marea plecare, Naketano simţea că intră în criză de timp". Uneori, limbajul este sublim: „Sunt un paznic al porţilor dintre lumi. Menirea mea este să ajut toate fiinţele simţitoare şi să mă abandonez în sacrificiu pentru ele. Servesc o cauză mai mare decât mine. Nu-mi aparţine nimic. Sunt doar un corp integrat într-o lume fabuloasă." Alteori, Andra povesteşte cum primul ei partener de viaţă, Mike, a tratat-o mereu ca pe o femeie uşoară. Limbajul este şocant, dar se repetă. Povesteşte despre lumea teatrului ca despre o haită, despre beţiile şi orgiile care se petrec acolo, răutăţile şi cât se poate coborî un actor pentru un rol. Nici lumea lui Naketano nu e mai bună. Andra Negulescu nu găseşte nici o rezolvare în partenerul Bardo - „ne zdruncinăm, accelerăm, încetinim, ne clănţăne dinţii în gură, auzim, tăcem, vorbim, bem, dormim, ne trezim, încet. Suntem mahmuri, ne doare capul. Şi din nou suntem prinşi într-altă lume, ca într-o smoală, în închisoare". De fapt, exact prin asta, instructorul de aikido recunoaşte că filosofia Orientului nu este o soluţie, nu oferă şansa mântuirii şi speranţa care există în creştinism, a unei vieţi veşnice în Paradis. Ar fi multe de comentat. Cartea se încheie cu XII „Înapoi, la aerodrom". „Luna era imensă în capătul pistei şi cei doi stăteau turceşte pe un morman de zăpadă. Alma se eliberase de trecut şi se simţea bine lângă instructorul ei de zbor, cel

care-i dăduse biletul către libertate. Se relaxa privindu-şi bărbatul vieţii. Îşi dorea să se facă preş pentru un bărbat, voia să-l iubească fără pretenţii, fără orgolii, să-i lase calitatea de lider maximus şi să renunţe la orice gând că ar putea sau ar vrea să schimbe ceva la el. Dacă ar reuşi aşa ceva, totul s-ar simplifica, iar viaţa ei ar fi lejeră şi flexibilă. S-ar mula ca aerul pe viaţa lui şi totul ar putea fi armonios. Acolo se termina povestea în care a pendulat între gânduri şi sentimente şi din acea zi urma o nouă viaţă în care nu se va mai îndoi de iubirea ei. Va pleca, cu bărbatul visurilor ei spre un viitor cu motor în plin şi flaps în decolare, cu încredere şi cu toată iubirea aţintită spre un singur om, fără să o mai împrăştie. Deşi pe faţa lui nu se mişca niciun muşchi, nu exista nicio tresărire, Alma a văzut în ochiul lui stâng o sclipire mică, mică de tot, aproape insesizabilă. Recunoştea acea scânteie, era sclipirea iubirii şi Alma avea totală încredere în ea şi se simţea în ultimul hal de fericire pentru că i se revelase calea spre echilibrul suprem: acceptarea!".

Lasă un comentariu