Pe pământ, în segmentul acesta de balamuc pe care-l numim viaţă, nu există neutralitate. Între moarte şi viaţă, frumos şi urât, minciună şi adevăr, efemeritate şi eternitate. Viaţa nu poate fi o remiză. La şah se poate, în viaţă nu. Dumnezeu ne obligă să alegem, dar ne sugerează să alegem bine!
Păcatul nu trebuie lăsat să intre în noi sub nicio formă. E de-ajuns să-i facem un locşor cât de mic, pentru ca după aceea să ne copleşească. Un arab, locuia într-un cort şi se ocupa cu tâmplăria. Într-o zi, auzi un zgomot la uşa din pânză a cortului.
- Cine e?
- Eu, cămila. Lasă-mă să-mi încălzesc nasul în cortul tău. Afară e foarte frig.
- Bine, dar să nu intri mai mult. Îşi văzu de treabă mai departe. Când se întoarse, cămila era cu tot capul în cort.
- Nu ţi-am spus să nu intri?
- Mi-era frig la cap şi m-am gândit că dacă m-ai lăsat să-mi încălzesc nasul, îmi vei lăsa şi capul. Nu mai înaintez, ai încredere.
- Bine, dar să nu mai înaintezi.
Când văzu că arabul, atent la lucrul său, nu-i mai dădu nicio atenţie, cămila întră şi cu umerii şi cu picioarele de dinainte. Când o văzu arabul, se supără şi-i porunci să iasă imediat. Vru să ia ceva s-o lovească, dar în clipa aceea, cămila intră cu totul înăuntru şi-l azvârli pe arab afară. Arabul nici nu avu timp să-şi ia ceva cu el. Cămila deveni stăpâna cortului!
Dumnezeu întotdeauna „ne întinde o mână", ne vrea alături de El.
Să-L alegeţi pe Hristos!
