Şcoală duminicală pentru copiii reghineni

Distribuie pe:

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" şi „Adormirea Maicii Domnului" din Reghin-Iernuţeni a organizat, în duminicile din Postul Mare, o Şcoală de duminică pentru copiii din parohie. Pe parcursul celor şapte săptămâni, 30 de copii, cu vârste cuprinse între 5-12 ani, şi-au petrecut o parte din zi într-un mod creativ şi distractiv. Programul a fost alcătuit în funcţie de profilul şi vârsta participanţilor şi a constat în ateliere de pictură pe sticlă, desene, de muzică şi de creaţie, activităţi în aer liber, rugăciune, socializare, jocuri de comunicare, de creaţie, lecţii de religie prin fişe de lucru şi vizionare de filme religioase.

La buna desfăşurare a Şcolii de duminică au contribuit părintele paroh Claudiu-Dorin Chiorean şi trei profesori voluntari din parohie, respectiv doamna preoteasă Ana Maria Chiorean, sufletul acestui proiect, doamna Mărioara Petrescu, profesor de Limba şi Literatura Română, şi doamna educatoare Mihaela Chiorean, care s-au ocupat cu atenţie de fiecare copil.

În mediul extraordinar oferit de Biserică şi curtea Bisericii parohiale, copiii au fost ajutaţi să se exprime artistic şi să comunice, să-şi descopere calităţi şi înclinaţii în diferite arte, să se roage, să se joace, şi să se împrietenească. În Duminica Floriilor, copiii au fost duşi într-o excursie la Parcul Dendrologic din Gurghiu şi la Mănăstirea Caşva. În Vinerea Mare au participat, cu glasurile lor, la Prohodul Domnului, iar în Duminica Sfintelor Paşti au prezentat piesa de teatru „Bucuria Mironosiţelor". La final au fost premiaţi fiecare dintre ei pentru toată dragostea şi osteneala de care au dat dovadă în cadrul acestui proiect educaţional.

Şcoala de duminică desfăşurată în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" şi „Adormirea Maicii Domnului" din Reghin-Iernuţeni este prima de acest gen din zonă, şi s-a bucurat de o largă apreciere în comunitate. În plus, participarea copiilor a fost gratuită, materialele necesare pentru activităţile desfăşurate în cadrul atelierelor fiind oferite cu generozitate din fondul Parohiei.

 

Lasă un comentariu