Secretarul este cel care, alături de primar, conform atribuțiilor implicite, apără și este responsabil de legalitatea și integritatea actului administrativ. Cu alte cuvinte secretarul este sfătuitorul primarului și ar trebui să constituie, după opinia mea, instituția celui mai bun prieten (instituție întâlnită în istoriografia statului și dreptului românesc) și regizorul juridic al Consiliului Local.
Secretarul, la nivelul treburilor interne locale, trebuie să se implice și să-și asume, alături de primar, promovarea politicilor publice, nu să mimeze o existență formală, ineficientă și lipsită de profesionalism. Din păcate, legea nu-l ajută și nu este de partea acestui funcționar cu rol indispensabil în peisajul și în arhitectura administrației publice românești.
Chiar dacă, în spațiul public se spune, cu subiect și predicat, că secretarul este cel care asigură continuitatea administrației publice locale, mai ales în situații de criză instituțională, factorul decizional nu scoate în evidență explicit acest lucru, ci această aserțiune o lasă la nivelul unei prezumții.
Tot secretarul este cel care îl trece pragul pe primar, adică este gazdă formală în momentul învestirii. El este cel care-i înmânează însemnele puterii, punându-l pentru prima dată în conexiune cu atribuțiile reale și legale pe care va trebui să le îndeplinească în viitorul mandat.
În consecință, secretarul este cel care îl trezește la realitate pe primar după idilica campanie electorală, și-i va spune, pentru prima dată, că mandatul de ales local nu este un contract cu electoratul, iar electoratul local prin alegere, nu-i stabilește primarului drepturile și obligațiile ce îi revin. S-ar putea ca primarul nou-ales, după acest dialog instituțional, să aibă o mică traumă constatând astfel că obligațiile care rezultă din platforma politică a formațiunii politice pe lista căruia a candidat nu mai sunt, din punct de vedere juridic obligatorii pentru el, întrucât mandatul acestuia nu este unul civil.
Secretarul este cel care, pe întreaga perioadă a mandatului primarului, păzește ca acesta să se desfășoare în condiții de legalitate și să-i atragă atenția, atunci când constată anumite derapaje în aplicarea legii.
De regulă, aceste derapaje sunt cauzate de aplicarea, uneori în activitatea executivă a primarului, a teoriei obiectivului politic și ignorarea principiului legalității. Acest lucru îl întâlnim foarte des în anii electorali.
Fiind un funcționar cu o mare comprehensiune asupra chestiunilor din administrație, aș sugera liderilor politici care nu și-au pierdut abilitatea de a mai și citi, să nu confunde în deciziile lor funcționarii politici cu funcționarii adevărați, adică funcționarii de carieră, a căror vocație este să administreze, înainte de toate, într-o manieră nepărtinitoare. De multe ori am spus că funcționarul politic are ca și caracteristică lupta, pasiunea, abnegația și devotamentul, care sunt în antiteză, de multe ori cu caracteristicile funcționarului public de carieră. Funcționarul politic este tentat, frecvent, să-l determine pe funcționarul de carieră să lucreze cu abnegație și devotament în detrimentul respectării legii.
În concluzie, atât primarul cât și secretarul sunt două funcții cheie în peisajul public al oricărei unități administrativ-teritoriale.
Factorului politic, după opinia mea, îi revine obligația să găsească soluțiile legale adecvate, chiar printr-o translatare din țările europene cu tradiție (Franța, Grecia, Italia, Germania, Belgia, Olanda, Spania etc.) unde cei doi, primar și secretar, se găsesc într-o situație instituțională bine definită, congruentă cu modalitatea de ocupare a funcției și clar stabilite atribuțiile fiecăruia.
Nu doresc ca izvorul de coexistentă și de comunicare dintre primar și secretar să aibă ca și bază juridică binecunoscuta legendă a Mureșului și a Oltului, unde cunoaștem cu toții, că la începutul existenței lor au avut același loc de pornire, (ca și primarul și secretarul), geopolitica despărțindu-i, unul luând-o spre sud, iar celălalt spre vest.
Vă las pe dv. cititorii, într-un exercițiu de imaginație, să identificați, în raport cu legislația existentă, care dintre cele două râuri (personificate) se identifică cu primarul și care cu secretarul și dacă, politicienii fac ceva pentru ca în viitorul nu prea îndepărtat, cei doi, să ajungă din nou la izvoare. Râurile se întorc la izvoare, nu?
