Anul trecut, ÎN REGIUNEA CENTRU, S-AU NĂSCUT CEI MAI MULȚI COPII!

Distribuie pe:

Din datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, reiese că, în anul școlar 2015/2016, doar 72,2% din populația de vârstă școlară este cuprinsă într-o formă de învățământ!

„La începutul anului școlar 2015/2016, populația școlară era de 3.642.6324 de persoane, cuprinsă într-o rețea de învățământ cu 7.108 unități și deservită de 237.443 cadre didactice. Din totalul populației școlare, la începutul anului școlar 2015/2016, numărul copiilor din creșe și grădinițe era de 553.553, al elevilor din clasele primare și gimnaziale, de 1.712.088, iar al celor din învățământul liceal de 673.615", precizează INS, într-un comunicat de presă.

De remarcat este și faptul că numărul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 0 (zero) și 18 ani, care aveau domiciliul în România, a fost de peste 3,976 milioane, anul trecut (2015), în scădere cu 23.400 comparativ cu anul anterior (2014).

Pe de altă parte, INS anunță că, în anul 2015, s-au născut 1.873.721 copii, iar rata de fertilitate a crescut față de anii anteriori, ajungând la 33,4 născuți-vii la 1.000 femei de vârstă fertilă.

 „Cea mai ridicată rată a natalității, înregistrată în anul 2015, a fost în regiunile Nord-Vest, Centru și București - Ilfov (9,1 născuți-vii la 1.000 locuitori), iar cea mai scăzută, în regiunea Sud-Vest Oltenia (7,3 născuți-vii la 1.000 locuitori).

Lasă un comentariu