Binecuvântare și încurajare pentru examene!

Distribuie pe:

Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat elevilor și studenților un mesaj de îmbărbătare, acum, în perioada examenelor:

„Iubiți copii și tineri,

Biserica și Școala susțin împreună necesitatea pregătirii voastre intelectuale și spirituale pentru viață, într-o lume în care nivelul de instruire va conta tot mai mult.

Îi îndemnăm pe toți preoții ca, mai ales în perioada examenelor, să vă fie alături prin rugăciune, încurajare și orice alt sprijin folositor.

Pentru a fi trăit cu bucurie și speranță, examenul trebuie înțeles ca fiind o șansă de evaluare și o confirmare a efortului studiului și a cultivării talentelor, având speranța îmbogățirii culturale și a promovării în societate.

Iubirea lui Hristos Cel înviat să vă aducă în suflete pace, bucurie și mult curaj!

Cu părintească dragoste și binecuvântare,

† DANIEL, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române", se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române.

Lasă un comentariu