Calculele calificării. De ce egalul cu Elveția e un rezultat mare

Distribuie pe:

Cu un punct după primele două partide din grupă, România are nevoie neapărat de victorie în confruntarea cu Albania, de duminică, pentru calificare. 1-2 cu Franța și 1-1 cu Elveția sunt scorurile care ne fac să visăm la fazele finale ale turneului final Euro 2016. Chiar dacă miercuri tricolorii nu au mai fost la fel de proaspeți ca în partida de deschidere, în repriza secundă cedând total inițiativa, rezultatul este unul bun, care ne ajută în perspectiva calificării. Condiția este să învingem în ultima partidă Albania, pe hârtie cea mai slabă echipă din grupă. Chiar dacă au pierdut cu Franța, elevii lui Gianni De Biasi vor fi foarte motivați în partida de la Lyon, o eventuală victorie împotriva noastră aducându-le aproape sigur calificarea în optimi de pe locul trei din grupă (specialiștii estimează că sunt 85-87% șanse ca o formație care adună trei puncte în grupă să fie una dintre cele mai bune patru formații de pe locul trei care merg mai departe). Victoria în meciul direct este așadar obligatorie atât pentru noi, cât și pentru Albania, cu mențiunea că noi avem o șansă destul de bună la locul secund. Cum am pierdut la limită contra Franței, iar Elveția a bătut Albania tot la limită, golaverajul va fi cel care va face departajarea între noi și Elveția, în condițiile în care Giroud&Co își vor respecta blazonul și vor învinge Elveția. Cum am terminat la egalitate cu Elveția, următorul criteriu de departajare va fi golaverajul, care în acest moment ne ajută. De menționat că există posibilitatea să fim între cele mai bune echipe de pe locul trei și cu doar două puncte acumulate (un egal cu Albania), însă acest scenariu pare mai degrabă desprins de realitate.

Lasă un comentariu