O misiune sacră

Distribuie pe:

Festivalul de Creaţie şi Interpretare „Ana Blandiana" vine peste România ca o binecuvântare cerească, adică de sus, cu putere transformatoare, cu capacitate de rodire (de a da rod însutit, cum citim în Sfânta Evanghelie), şi, evident, de sfinţire, da, de sfinţire a minţii şi inimii celor care prin participare se botează în apele valorilor fundamentale ale neamului nostru pe care acest eveniment naţional le promovează cu statornicie şi credinţă.

Importanţa deosebită a Festivalului constă în aceea că ţinta sa o reprezintă generaţiile de elevi şi studenţi care sunt în căutarea unui drum în viaţă, care au nevoie de modele călăuzitoare şi care iată, au şansa de a se întâlni personal cu scriitori de valoare, admiraţi de o naţiune întreagă, creatori de cultură, de valori, în general, care lasă o urmă adâncă după ei în istoria ce se construieşte în prezent, întâlnire care, fără îndoială, are un impact major la nivel educativ-spiritual şi emoţional în viaţa tinerilor prezenţi.

Festivalul de Creaţie şi Interpretare aminteşte de faptul că omul este chip al lui Dumnezeu, creatorul, şi că în această calitate are şi el vocaţia creaţiei care, urmată, îi conferă adevărata demnitate ce i s-a menit dintru început.

Prin accentul pus pe creaţie şi interpretare Festivalul promovează va-lorile imaginaţiei creatoare şi ale gândirii critice, capacităţi absolut necesare creşterii pe verticală a tinerelor generaţii, creşterea pe orizontală fiind implicită în împărtăşirea creaţiei în contextul întâlnirilor acestui bine structurat eveniment, valoros şi prin implicarea activă a instituţiilor academice şi culturale care-l organizează, dar şi prin prestigiul în cultura română al invitaţilor săi.

Tema din acest an este esenţialmente teologică. A vorbi despre sacralitatea iubirii înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire, aşa cum ne descoperă Sf. Ioan Teologul. Şi câtă vreme omul este chip al lui Dunezeu, şi el conţine în mod ontologic iubirea, şi o reflectă în viaţa sa. Iubirea care este mai tare ca moartea sfinţeşte viaţa, şi conferă vieţii şi omului o dimensiune sacră.

Dumnezeu, omul, viaţa, iată valorile cele mai înalte ale existenţei de aici. Acestea le includ şi le izvorăsc pe celelalte: respectul, îngăduinţa, generozitatea, credinţa şi încrederea, şi multe altele ce dau demnitate şi sens pere-grinării noastre în istorie.

Festivalul de Creaţie şi Interpretare „Ana Blandiana" prin tipul de activitate pe care-l desfăşoară şi prin misiunea pe care şi-a asumat-o, se aşează în avangarda muncii de zidire spirituală a neamului nostru.

Felicitări organizatorilor, mentorilor, dar şi participanţilor.

 

Pr. prof. univ. dr. Theodor Damian Preşedintele Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă şi al Cenaclului literar „M. Eminescu" din New York, director al revistei de cultură şi spiritualitate română Lumină Lină, Preşedintele filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România

 

Lasă un comentariu