La Târgu-Mureş, Eveniment fără precedent la nivel NATO Şi România!

Distribuie pe:

În perioada 4 - 7 iulie, la Târgu-Mureş, va avea loc, în premieră mondială, un exerciţiu de urgenţe civile pe simulare virtuală, sub egida NATO, a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne.

Exerciţiul, cu participare internaţională din peste 15 ţări, este organizat de Centrul Euro-Atlantic pentru Coordonarea Răspunsului în Caz de Dezastru, în cooperare cu Grupul pentru Sănătate, Alimentaţie şi Agricultură - NATO şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă - M.A.I.

„Evenimentul, fără precedent la nivelul NATO şi România, va fi derulat pe două paliere, atât simularea unei realităţi virtuale, cât şi derularea unui seminar, în limba engleză, fiind axat pe bune practici, lecţii identificate şi capabilităţi cheie în sporirea rezistenţei, cu accent pe cooperarea militară şi civilă, în caz de răspuns la catastrofe cu victime multiple", a detaliat dr. Arafat, precizând că în cadrul exerciţiului - la care se lucrează de mai bine de şase luni - va fi utilizat simulatorul virtual pentru situaţii de urgenţă, realizat în urmă cu trei ani, la Târgu-Mureş, şi va fi testată capacitatea reală de intervenţie în caz de urgenţă majoră.

Lasă un comentariu