Se spune că trăim vremuri apocaliptice, cu fenomene meteorologice nemaiîntâlnite pe meleagurile noastre, atentate teroriste, intervenţii militare ale marilor puteri în ţări străine în numele apărării drepturilor omului, iar bătrânii mărturisesc că am ajuns „vremurile de pe urmă". Este adevărat de când îi lumea lume, au fost războaie, ucideri, catastrofe meteorologice, cutremure, doar că nu existau mijloace de informare capabile să transmită ştirile pe tot globul. Se ştie din vechime cum Cain era întunecat de invidie împotriva fratelui său Abel, devenind primul ucigaş din istoria omenirii (Facere IV,10); fraţii lui Iosif îl vând pentru câţiva bani (Facere XXXVII,28); Irod se tulbură la auzirea că s-a născut un nou împărat, şi în nebunia lui, ucide pruncii din Ierusalim şi împrejurimi, ca apoi ultimul descendent din familia Irod să taie capul Sfântului Ioan Botezătorul (Matei XIV, 8-9); Iuda vânzătorul, apostol, şi ales al Mântuitorului, din cauza iubirii de arginţi mintea i s-a întunecat (Tropar în Joia Mare). Mântuitorul Iisus Hristos cunoştea tulburarea din rândul oamenilor şi cauzele care duc lumea la pierire, adică: invidia, care naşte uciderea morală şi trupească; îmbogăţirea, care dezechilibrează societatea; ura, care distruge relaţiile dintre oameni, dintre familii şi soţi, dintre copii şi părinţi; crimele, care provoacă spaimă şi moarte; bolile de toate categoriile din cauza mizeriei şi a destrăbălării şi multe altele. Pe cei care provoacă asemenea fenomene îi cunoaştem după nepăsarea lor, aceştia sunt depăşiţi de timp şi de oameni, de propria lor viaţă, şi au o viaţă confuză, îi recunoaştem şi după purtările lor, din felul de gândire şi din acţiunile lor răufăcătoare. Dacă ne raportăm numai la istoria neamului românesc, vom descoperi o mulţime de trădări, ucideri, acte de despotism, persecuţii politice greu de imaginat pentru o minte sănătoasă. Toate acestea s-au petrecut în numele unei false pretenţii de apărare a omeniri. Cele mai dureroase fenomene, frecvente şi în regimul democratic, sunt trădarea şi ipocrizia, aşa că nu merită să amestecăm istoria omenirii cu realităţile din zilele noastre. Uneori stau şi mă întreb: oare cum ar fi arătat omenirea fără învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos? Învăţătură care presupune, în primul rând, iubirea faţă de aproapele nostru, apoi celelalte virtuţi de bază creştineşti: nădejdea şi credinţa. Putem spune că n-au venit vremurile de pe urmă, chiar dacă au fost şi sunt semne prevestitoare. Timpul venirii a doua a Domnului şi toate câte se vor întâmpla când va veni sfârşitul lumii nu ni s-a descoperit. „Iar de ziua şi ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl singur" (Matei 24,36). Mântuitorul ne cere să priveghem tot timpul, deoarece va veni pe neaşteptate: „Veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua în care nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte" (Matei 24,50). „Drept acea privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul în care Fiul Omului va veni". (Matei 25,13; Matei 24, 42, 44; I Tes.5,2,3; II Petru 3,3-10).
