Să nu ne îmbătăm cu apă rece...

Distribuie pe:

Eu credeam că un domn ministru e un om politic care are o viziune asupra direcției, strategiei, administrației pe care o conduce, nu e un controlor la raft. Asta e o tehnică pe care credeam că am depășit-o odată cu trecerea la economia de piață.

Avem organe de control care pot face acest lucru, însă nu acum pentru că, așa cum am mai spus, efectele acestei măsuri vor apărea în termen de câteva săptămâni.

Cu tot respectul, îl contrazic pe domnul prim-ministru, va apărea o lipsă de produse la sortimentele care au fost supuse acestei reduceri. Fenomenul este cunoscut în întreaga lume, nu îl inventăm noi. În momentul în care se ieftinește un sortiment, se scumpesc altele.

Pe de altă parte, pe ansamblu, scăderea valorii la unele produse, la raft, înseamnă creștere la alte produse pentru că economia de piață, pe care noi o apreciem și în asta vrem să trăim, este economia profitului. Nimeni nu-și permite să piardă profit pentru că s-a înțeles într-o după-amiază cu prim-ministrul în legătură cu anumite reduceri.

Economia are legile ei, iar una dintre ele, care este esențială, este legea cererii și a ofertei. Domnul prim-ministru are dreptate când spune că n-au mai crescut prețurile și nici nu vor crește. La principalele produse alimentare, mai ales legume-fructe, în actuala situație, pentru că legea cererii și a ofertei acționează. Cum? Consumul a scăzut, deci cererea a scăzut pentru că oamenii nu mai au bani, nici la pensie, nici la salariu, mai ales după ce au petrecut în concediu.

În al doilea rând, este o ofertă mai mare pentru că este anotimpul, este sezonul în care avem o producție mare de legume și fructe, deci o cerere în scădere și o ofertă în plus duce la stabilizarea prețurilor.

Nu m-aș grăbi să trag concluzia că măsura este un succes sau este un insucces. Trebuie să mai așteptăm o anumită perioadă să vedem ce se întâmplă. Deocamdată, însă, controalele pe care le fac domnii miniștri prin supermarketuri ar trebui să fie făcute și la celelalte 3.900 de unități de comerț din întreaga țară, în mediul rural, în orașele mici, în care nimeni nu vine să vadă cum evoluează prețurile.

Deci este un anunț care are o mare notă de discurs politic și încă nu e momentul ca să tragem o concluzie.

Prof. univ. dr. MIRCEA COȘEA

Lasă un comentariu