Biserica din Livezeni

Distribuie pe:

„Nulla salus extra Ecclesiam" (Cyprianus, Epist.44)

Mă adresez potenţialilor cititori, mărturisind convingerea aparte că am simţit nevoia interioară să scriu acest text, fără a lăuda pe cineva. Cuvintele lui Cyprianus (sec. al III-lea), teolog şi scriitor patristic, sfânt şi martir al Bisericii, exprimă adânc sensul mărturiei spre care tinde omul: „Nu e izbăvire în afara Bisericii".

Livezeni: Comună în vecinătatea caldă a oraşului Târgu Mureş. Toponimul este un derivat al substantivului „livadă", explicat într-un dicţionar de sinonime, ca „întindere de pământ pe care se lasă să crească iarba pentru cosit sau pentru păşuni". Cuvântul are şi un sens de mare expresivitate a zonei de credinţă. Sinonim cu vocabula „grădină". Îmbinarea „Grădina Raiului" este specifică limbii noastre.

Poporul român s-a născut creştin, iar limba română este prima limbă apărută înaintea celorlalte limbi romanice.

Aici, la Livezeni, am aflat un loc sfânt. Biserica înălţată de câţiva ani, dar Ea există ab initio mundi!

Mă adresez Părintelui Petru Laurenţiu Sala, ferindu-mă de atitudine laudativă. Pentru mine este motivată citarea unei alte cugetări din culegerea „Antologia Latină" din evul medieval. „Eclesia pastor speculum plebis fore debef". În traducere: „Păstorul Bisericii să fie o oglindă pentru mulţime".

În faţa norodului, prezenţa Domniei Voastre este fără asemănare. Gestica, mimica, pantomima se armonizează cu modulaţiile timbrului vocii. Explicaţiile textelor biblice m-au cucerit în gândire şi simţire.

Sunt efectiv încântat că Vă cunosc. Aveţi har (s.n.). Cuvântul subliniat apare explicat în Dex, Bucureşti, 1975, p. 391: „... dar, ajutor spiritual, graţie divină".

 

Cu ortodoxă preţuire ardelenească,

Valer V. Vodă, Tg.-Mureş

Lasă un comentariu