Un om al lui Dumnezeu a intrat, fiind în călătorie, într-o peşteră ca să se odihnească şi, trăgând o piatră pentru a şi-o pune căpătâi, sub ea a găsit o comoară. În loc să se bucure, a ieşit şi a luat-o la fugă, strigând: „Am văzut moartea. Fugiţi! Am văzut moartea". Trei tâlhari din apropiere au auzit strigătul şi i-au ieşit în întâmpinare, zicându-i: „Unde ai văzut moartea? Poţi să ne-o arăţi şi nouă?" Omul lui Dumnezeu încerca să-i determine să fugă din acel loc şi, fiindcă ei insistau să vadă moartea şi apoi să fugă, el i-a dus în peşteră şi le-a arătat comoara. Tâlharii şi-au zâmbit pe sub mustaţă şi i-au zis: „Într-adevăr este moartea. Fugi cât poţi mai repede şi las-pe noi să-i venim de hac!" Omul lui Dumnezeu a plecat şi tâlharii s-au bucurat de aşa chilipir. Şi fiindcă până seara mai era mult, când aveau să schimbe locul comorii în altă parte, au hotărât ca unul să meargă în oraşul cel mai apropiat şi să cumpere de toate, ca să sărbătorească descoperirea. Unul a plecat şi doi au rămas să păzească tezaurul. În lipsa celui plecat, cei doi rămaşi de pază şi-au zis: „Nu este mai bine s-o împărţim în două decât în trei? Când se întoarce din oraş cu de-ale gurii, îl omorâm, îl îngropăm aici şi nimeni nu va şti vreodată nimic". Hotărârea luată trebuie executată. Cel plecat după cumpărături şi-a zis şi el în sine: „De ce să împărţim comoara în trei? Dacă unul suflă ceva, ne prind jandarmii pe toţi. Dacă o am numai eu, o voi folosi în aşa fel ca nimeni să nu afle nimic". A cumpărat cele mai alese bucate şi în ele a avut grijă să pună o doză de otravă. Revenit la peşteră, cei doi paznici l-au înjunghiat şi l-au îngropat; apoi a urmat praznicul festiv, după care trebuiau să-şi împartă averea. Au mâncat pe săturate şi au băut din belşug.
Au adormit şi nu s-au mai trezit.
Nu este adevărat că mamona ucide? Nu se întâmplă cele mai multe crime din cauza lăcomiei după avere?
