Vasile Netea, istoricul și cărturarul de pe Valea Mureșului a fost un om spiritual. A fost un cărturar apropiat de cele sfinte, apropiat de oamenii Bisericii, de marii ierarhi ai acesteia, s-a referit prin scrisul său la literatura religioasă, atribuindu-i acesteia rolul primordial în acțiunea de culturalizare a poporului român. Netea se apleacă cu pioșenie asupra marilor personalități din viața Bisericii, creatori de limbă și cultură românească și luptători pentru idealul național al românilor. Vasile Netea a fost apropiat de spiritul lui Miron Cristea. Prin condeiul său a reliefat personalitatea acestui mare ierarh al românilor. Vasile Netea este autorul unei lucrări închinate Patriarhului Miron Cristea, o ediție omagială apărută în 1938, atunci când patriarhul împlinea vârsta de 70 de ani.
Iată cum îl caracterizează Vasile Netea în câteva cuvinte pe marele ierarh bisericesc, Miron Cristea: „Dacă ar fi să caracterizăm numai prin câteva cuvinte personalitatea și opera Patriarhului Miron, de altfel atât de largă și atât de variată, am putea să-l considerăm un neîntrecut Arhiereu, un mare Luptător și un mare Pedagog național.
Î.P.S.S. e unul din spiritele cele mai pătrunzătoare ale istoriei noastre, un Arhiereu cu inimă de poet și luptător, un cărturar cu orizonturi largi, vaste, cu adânci resurse de orientare, simțind limpede care este rostul și sensul culturii și artei române și, în sfârșit, este un bărbat de stat înzestrat cu mult curaj, cu multă perseverență și cu o ageră perspicacitate. Vasta cultură teologică, literară, filosofică, istorică și economică, altoită pe o bogată inteligență și pe un viguros talent creator, au făcut din Patriarhul Miron Cristea un gânditor, un orator și un scriitor de mari proporții. Stilul și limba scrierilor sale, ca și a cuvântărilor, pline de atâta însuflețire și de atâta avânt, având o construcție logică de o rară limpezime, e întru totul stilul și limba unui poet filozof. Din cuvântările și scrierile sale, se vede precis perfecta sa familiaritate cu cele mai grele probleme bisericești, politice, cărturărești și artistice, năzuindu-se întotdeauna să le rezolve și să le integreze în albia spiritului național.
Pentru Patriarhul Miron Cristea cultura și arta, după cum am văzut în citatele anterioare, nu sunt altceva decât elemente pentru înălțarea și consolidarea neamului, pentru indestructibila lui solidaritate, pentru încordarea sa spre idealul veșnic; libertatea, puterea, gloria, mântuirea în fața lui Dumnezeu. Literatura, teatrul, muzica, pictura și arhitectura trebuie să evidențieze spiritualitatea și talentul neamului, originalitatea lui, caracteristica lui; oglinzi în care să se reliefeze sufletul românesc; mijloace puternice de idealizare a vieții, degajându-se din ele acea atmosferă morală prielnică unei bune conviețuiri omenești.
Cu un cuvânt, I.P.S.S. Patriarhul Miron este Păstorul, care pe toate ale turmei le știe și le înțelege și pe toate le îndeplinește cu neostenită osârdie și cu nesecată înțelepciune"(Vasile Netea, I.P.S.S. Patriarhul Dr. Miron E. Cristea, la împlinirea vârstei de 70 ani, 1868-1938, p.33-34). Vasile Netea face o incursiune în linii mari asupra vieții atât de zbuciumate și a activității atât de bogate și de prolifice a lui Miron Cristea. Din această expunere a lui Vasile Netea asupra activității marelui ierarh Miron Cristea se poate desprinde constatarea că el a fost una dintre cele mai proeminente personalități din trecutul Bisericii noastre.
Viața Patriarhului Miron Cristea a fost în întregime închinată țării sale. În anul 1925, la 25 februarie, prin lege este ridicat la rangul de Patriarh. Era primul nostru Patriarh. România devenise un fel de protectoare a Ortodoxiei răsăritene. Și Patriarhul Miron a lucrat cu râvnă pentru strângerea legăturilor dintre Bisericile naționale ortodoxe. Figură impunătoare, cult și cucernic, a reușit foarte repede să-și afirme darurile monumentalei sale personalități. România era centrul Ortodoxiei. Vasta cultură teologică, filosofică, literară, istorică, economică, grefată pe o mare inteligență și un talent deosebit, nu-l putea ține de o parte de viața culturală a patriei.
Urmând îndemnul Mântuitorului care spune „mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă", patriarhul Miron a căutat tot timpul ca prin pastoralele sale, prin predicile sale, să sădească în sufletele credincioșilor săi învățăturile creștine și învățăturile morale pentru ca acestea să aducă rod însutit în ogorul sufletesc al credincioșilor săi, de asemenea, a pledat necontenit pentru primatul românismului în viața de stat, în viața socială. Patriarhul Miron este și rămâne un apostol al realismului românesc și ortodox. Din tinerețile sale, conștiința lui de român și de creștin s-a umplut de aceste două realități. Neamul și Credința sunt două realități care se contopesc în indivizibila entitate pe care o numim „lege strămoșească". În această iluminare național-ortodoxă, s-a înălțat spre Dumnezeu conștiința lui și s-a îngemănat profund până la sfârșitul vieții sale cu însuși poporul.
