Prin așa-zisele orașe (foste) „monoindustriale", … Dumnezeu cu mila!

Distribuie pe:

Dacă înainte de '89, fiecare oraș din România era reprezentat de cel puțin o activitate economică, specifică zonei, acum aceste localități au devenit „moarte", locuri în care… nu se mai întâmplă nimic, din cauza degradării (chiar lichidării) industriei. Este cazul unor orașe precum Slobozia, Făgăraș, Copșa Mică, Mediaș, Zlatna, Aiud, Beiuș, Negrești, Victoria sau Târgu Neamț - dar lista este departe de a fi completă! -, care mai supraviețuiesc doar prin activitatea de comerț sau servicii. Dar, în situația orașelor menționate se află și localități din zona noastră, unde, cei rămași acasă sunt… pensionari, iar o mare parte din populația activă este plecată prin țările vestice ale UE.

Perspectivele? Sumbre, deocamdată, deși, conform estimărilor, după depășirea, cu chiu, cu vai, a crizei economice, sunt semnale (vagi, e drept!) că economia (indicatorii economici) s-ar afla într-un proces de redresare. Dea Domnul…

Lasă un comentariu