- Aș putea îndrăzni să cred că în viitor se poate încheia un eventual parteneriat cu organizatorii ILVA FEST? Cred că ar fi un avantaj imens pentru ambele părți.
- Sigur, un parteneriat între Direcția pentru Cultură și ILVA FEST ar fi firesc și necesar. Dar Festivalul are nevoie nu doar de sprijin logistic, ci mai ales de sprijin financiar. Pentru ca festivalul să câștige în substanță, în anvergură, să-și crească impactul, să-și eficientizeze efectul. Încet, încet, s-au stins elanurile folkiste și la Sighișoara, acolo unde Adrian Ivanițchi a ținut sus steagurile, și la Reghin, unde Sorina Bloj a adus, firesc, folkul acasă la el, acolo de unde chitarele pleacă în lume.
De aceea e mare nevoie de acest festival, care să fie benefic nu doar pentru cei care vin la Lunca Bradului, ci să devină itinerant, cu concerte la Târgu-Mureș, Sighișoara, Reghin și oriunde i se creează condiții să se întâlnească cu publicul.
Efectul s-ar extinde și asupra formării unei noi generații de folkiști. Știți bine că s-a pus adesea semnul egalității între „muzica folk" și „muzica tânără". E nevoie, așadar, de aportul tinerilor talente, de o mișcare prin care să se descopere noi voci. Aici sunt mari restanțe și în școli, acolo unde ar trebui înainte de toate să fie cultivate talentele, inclusiv în muzica folk.
Și ca să răspund la întrebarea dv. Sigur, prin cultură turismul ar avea foarte mult de câștigat. Dar și cultura poate câștiga prin... turism
- Sunteți un creator asiduu, recunoscut pe tărâmul liricii contemporane. După cum bine știți, asistăm la o adevărată explozie de poezie, vedem acest lucru urmărind toate canalele de informare... Lăsând la o parte sintagma binecunoscută că românul s-a născut poet, care este părerea dumneavoastră despre calitatea poeziei românești contemporane? Cum promovați în județul Mureș și, în general în Ardeal, poezia tânără și poeții care vă atrag atenția prin miezul versurilor pe care le scriu?
- Nu, nu cred că românul s-a născut poet... Nimeni nu se naște poet, oricâtă poezie am crede că ne definește. Nici n-aș spune că omul se naște poet, că există apoi diferențe etnice în fondul poetic.
Afirmația lui Alecsandri a fost înfulecată pe nemestecate și poate produce și acum indigestie.
Dacă ar fi adevărată această afirmație, atunci alta ar fi și realitatea lecturii de poezie, altele ar fi tirajele cărților de poezie, altul locul ei în programele școlare, altul locul ei în viața noastră cea de toate zilele.
E adevărat că noi am stat bine la capitolul poezie, dovadă și tezaurul de poezie populară pe care îl avem. Poezia cultă e însă un alt capitol care are paginile lui memorabile, dar și paginile ei mai puțin convingătoare.
Dar poezia nu e un produs colectiv și nici nu se poate vorbi „în acord global" despre ea. Sunt autori de calibru, care trăiesc în același timp cu versificatorii. Fiecare își are locul său. Și fiecare are dreptul său la poezie. Se scrie și bine și rău, cum s-a scris și altădată.
Poate că acum se scrie mai mult și de aceea se vede mai multă impostură decât înainte.
Sita e deasă însă și valorile se cern, mai devreme sau mai târziu.
Eu nu cred că e posibilă o instanță care să creeze linii foarte clare de demarcație. Și nici nu poate cineva - persoană sau instituție - să interzică cuiva să scrie, fiindcă scrie prost.
Se scrie acum mult și se publică ușor. Pe cheltuială proprie sau prin sponsorizări. Nu acest lucru mi se pare foarte grav, pentru că tirajele, aproape confidențiale, fac poezia inofensivă. Cu 50-100 de exemplare nu cred că se poate vorbi de audiența poeziei. Sunt autori care rămân cunoscuți doar în cercurile familiale și nu sunt alte pretenții. E periculos atunci când unora le ia Dumnezeu mințile, când, în lipsa lor de discernământ aceștia intră în ofesivă, cu agresivitate, reclamând drepturi și recompense.
Un lucru însă e cert. Autorii nu câștigă (financiar vorbind) nimic din poezie. Nu se mai plătesc drepturi de autor, poezia nu mai e o... „afacere".
Eu, după puterile mele, am creat cadre de manifestare poetică în spațiul mureșean. Am publicat foarte mulți autori, mai buni sau mai puțin buni, am organizat concursuri de creație literară și în județ și în afara lui, am publicat în paginile cotidianului Cuvântul liber (cum nu se mai prea întâmplă în multe cotidiene!), în paginile revistei Vatra veche multă poezie. Am scris prefețe, postfețe la cărți de poezie, am comentat cărți de poezie.
Sunt, cu alte cuvinte, și eu vinovat de ceea ce se întâmplă în poezia mureșeană cu bune și cu rele. Am publicat și autori modești, dar, repet, ei n-au făcut niciun rău. N-au atentat la ierarhii literare, n-au influențat mersul poeziei. Ei sunt ca apa sfințită: nu fac nici bine, nici rău. A nu-i publica e imposibil. Tot vor găsi, până la urmă, un editor dispus să cedeze și să-i publice.
Vă mărturisesc însă că și la autori modești am descoperit oaze de poezie adevărată. Măcar cei care scriu poezie se poziționează altfel față de această manifestare a elanurilor creatoare.
Ori tocmai existența unei dinamici editoriale întreține și interesul pentru poezie, pentru carte.
Dar cum să poți ține sub control dorința de a scrie, când tehnologia modernă permite oricui știe să apese pe tastele calculatorului să scrie, să se creadă poet, să-și posteze produsele. Funcționează însă „piața poeziei", mecanismele cererii și ofertei.
- Nu pot încheia dialogul cu dumneavoastră înainte de a vă întreba ceva și referitor la muzică... Cu siguranță că sunteți iubitor al folkului, suntem parte cam din aceeași generație, a cărei tinerețe a fost marcată de muzica folk. Credeți într-o revigorare a genului, prin care să se extirpeze - într-o anumită măsură, măcar, muzica vulgară, de prost gust, care este departe de a reprezenta un element serios în cultura românească? Atragerea tinerilor la acest gen de manifestări, ca ILVA FEST, nu credeți că este o modalitate, relativ la îndemână, pentru împlinirea acestui deziderat?
- Eu sunt un „consumator" de muzică folk, mă hrănesc cu ea și atunci când nu mă aude nimeni, îmi cânt muzică folk. Adesea, în timp ce scriu, sunt acompaniat de ritmurile muzicii folk de la noi și de aiurea.
Mă bucur de valorificarea poeziei mele prin acordurile muzicii folk - Smaranda și Enea German, Traian Comșa și, mai nou, Angela Mariașiu s-au apropiat de poezia mea și mă simt și încântat și onorat de astfel de întâlniri admirabile ale poeziei cu muzica.
Personal, cred că „muzica folk n-o muritu', numa' om pic s-o hodinitu'". Am sentimentul că muzica folk a intrat în sângele românului și că mari artiști, ca și un promotor în forță - Adrian Păunescu, prin Cenaclul „Flacăra" - au făcut din acest gen muzical unul fără de care e de neconceput istoria muzicii românești.
În măsura în care muzica folk se va revigora, ea va juca din nou un rol important în regăsirea sensibilității noastre, o va proteja de agresivități, de vulgarități cu pretenții de muzică.
Muzica folk nu are vârstă, ca dovadă că ea continuă să fie gustată nu doar de noi, nostalgicii, ci și de generația tânără. Viața acestui gen muzical e și în mâinile celor tineri, care, împreună cu cele ale veteranilor vor aduce muzica folk acolo unde-i este locul: în față.
E nevoie de acest festival, pentru împlinirea acestui festival, de o ofensivă bine instrumentată, susținută, riguroasă, e nevoie și de alte manifestări - de la recitaluri la concursuri de muzică folk pentru garanția succesului.
