Una din uriaşele nevoi ale României de astăzi este şi angajarea românilor în proiecte fondatoare pentru naţiunea română, aşa cum toate naţiunile care se respectă au procedat în istorie şi procedează şi astăzi. Aşa au fost create, prin iniţiative fondatoare de anvergură, marile instituţii ale lumii, cu clădirile lor aferente: de la Grădinile suspendate ale Semiramidei din Babilonul antic la Partenonul din Atena al marelui arhitect Fiadias, de la Catedrale măreţe la Opere şi Teatre, de la Parlamente fastuoase la Ateneuri şi Universităţi, de la Grădini Botanice impresionante la Parcuri celebre etc. Nu avem, de exemplu, autostrăzi ultramoderne care să străbată munţii şi să lege toate provinciile istorice româneşti. Centrele oraşelor transilvane poartă şi acum pecetea trecutului fără români, fără a se „echilibra" creator statutul lor astăzi. S-a încercat destul de mult în perioada interbelică de către o generaţie fondatoare, de români vrednici şi demni: s-au ridicat catedralele sau bisericile cu alură de catedrală, destul de impresionante, din Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu-Mureş, Sfântu Gheorghe etc. Centrul Clujului este astăzi aproape exact ca şi cel de până la 1918. Românii interbelici au pus în acest centru din Piaţa Unirii un simbol uriaş al nostru, e drept că de mărime modestă, opera sculptorului italian renumit Ettore Ferrari: Statuia Lupoaicei. Acum, după mai multe peregrinări, datorate ungurilor invadatori din 1940, comuniştilor dirijaţi de Moscova de după 1945 şi românilor „deştepţi" de după 1989, statuia zace plantată arbitrar undeva pe Bulevardul Eroilor, practic „anonimă" acolo, deoarece pentru prima localizare i s-a dat un renume, un rost şi un simbol în faţa simbolului Ungariei Mari - grupul statuar Matei Corvinul. Aşa că au câştigat cei cu ultimul simbol amintit. S-a încercat construirea unei primării impozante şi de mare respiraţie în Cluj-Napoca în perioada interbelică, dar totul a rămas în stadiul de proiect. S-au construit astăzi - vor zice unii - mall-uri uriaşe şi stadioane mari. Clădirea pentru un mare palat al Filarmonicii întârzie să apară la Cluj-Napoca. La mall-uri, regretatul critic literar şi memorialist de la Cluj Petru Poantă le zicea „surogate ale templului, unde ritualul cumpărăturilor se substituie reculegerii şi contemplaţiei". Pe stadioane se organizează distracţii mamut contaminante, sclipitoare, şi înfloreşte pseudocultura. Şi, aşa, spre finele subţirelui lanţ biologic uman se va întreba fiecare, singur în faţa sabiei lui Damocles, pe unde a fost trimis de societate să se învârtă de nu a avut timp de reculegere şi contemplaţie veritabile. Se vor întreba mulţi pe unde au pierdut marile lor elanuri fondatoare pentru naţiunea lor şi cine le-a închis drumul spre destinul propriu sau i-a orbit cu surogate, în definitiv i-a mutilat? Ar trebui ca fiecare român demn să se descătuşeze, să vadă unde se închid inţiativele fondatoare de mare respect, şi să se ridice cu o uriaşă frondă cel puţin în faţa umilirilor la care au fost supuşi de unii care au luptat din răsputeri pentru chivernisirea proprie, şi-au ridicat pentru luxul propriu palate, pagode, vile ţipătoare, mausolee, temple de uz privat (?), cetăţui bine întărite cu garduri uriaşe şi cu câini „de maximă siguranţă" care să mărească agresivitatea instalării lor în această opulenţă sfidătoare etc. Şi, desigur, că iniţiativele fondatoare în folosul naţiunii nu sunt cele doar de domeniul construcţiilor arhitectonice, ci şi cele ale constructelor culturale, spirituale, sanitare, artistice: simfonii, opere de mare respiraţie care să cutremure suflete nobile de frumuseţea mesajului lor artistic, pentru că omul, cea mai nobilă fiinţă de pe pământ, merită să trăiască frumos. Şi aminteam de necesitatea absolută şi urgentă a creării unei Enciclopedii Române de mare anvergură purtând girul Academiei Române, a institutelor ei şi a marilor universităţi de stat. Este de neimaginat o vieţuire în lumea precarităţilor de tot felul, care alimentează derută şi sentimentul de instabilitate, este condamnabilă şi obturarea vocaţiilor şi energiilor fondatoare ale unei generaţii, tocmai în plină libertate socială şi democraţie.
Referitor la Academia Română, este salutar actul de după Revoluţia din Decembrie 1989 de a se reorganiza şi a arunca balastul datorat politicii din perioada dictaturii, faptul de a numi post-mortem academicieni pe unii oameni valoroşi ai României din trecutul distorsionat de vremuri potrivnice şi de rupturi istorice. Dar, în preajma Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 este neapărat necesară numirea ca membri post-mortem ai Academiei Române pe marii oameni de cultură ai trecutului românesc îndepărtat, pe: Dimitrie Cantemir (1673 -1723, fost membru al Academiei din Berlin din 1714), Grigore Ureche (cca. 1590 - 1647), Miron Costin (1633 - 1691), mitropolitul Varlaam (Moţoc) al Moldovei (1580 sau 1585? - 1657), mitropolitul Dosoftei al Moldovei (1624 - 1693), Udrişte Năsturel (cca. 1596 - 1659), Ioan Caioni (1629 - 1687), Nicolai Milescu Spătarul (1636-1708), Constantin Cantacuzino stolnicul (1639 - 1716), Constantin Brâncoveanu (1654 - 1714), Ioan Inochentie/Inocenţiu Micu Klein (1692 - 1768), Samuil Micu (1745 - 1806), Gheorghe Şincai (1754 - 1816), Petru Maior (cca 1756 - 1821), Ciprian Porumbescu (1853 - 1883).
Pentru dezvoltarea corectă a relaţiilor româno-maghiare, mai ales pe teritoriul Transilvaniei, unde fruntaşi ai minorităţii maghiare îndeamnă pe conlocuitorii maghiari la o trăire în trecut cvasi-imaginară, cu teritorii în Transilvania istorică purificate retroactiv de români şi cu autonomii teritoriale pe criteriul etnic, este neapărat nevoie de înfiinţarea unui Institut pentru Studierea Relaţiilor Istorice Româno-Maghiare (a nu se confunda cu Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, care îşi poate continua activitatea, inclusiv pe problema minorităţii maghiare), format din istorici români şi maghiari, care să publice permanent ediţii de documente pe această temă, mai ales că sunt parcă inepuizabile sursele de cercetare în acest sens în arhivele şi bibliotecile din România, Ungaria, Austria, Franţa, Vatican etc.
În privinţa propagandei monarhiste, la Televiziunea Română, din ce în ce mai agresivă şi mai culpabilizatoare asupra naţiunii române pentru anii de republică de după Revoluţia din Decembrie 1989, autorităţile în drept trebuie să sancţioneze TVR pentru că nu oferă drept la replică, mai ales că legea fundamentală a statului român - Constituţia României spune clar că România este republică. Românii sunt astfel siliţi să tacă şi să fie permanent culpabilizaţi şi ofensaţi din partea susţinătorilor monarhiei, instituţie care a acaparat deja imense proprietăţi în România. Despre necesitatea plătirii impozitului asupra acestora am mai amintit. Cu atât mai jalnică este prestaţia unor reprezentanţi ai unor partide politice care, mimând pioase reverii monarhice, pierzându-şi autoritatea proprie în faţa naţiunii, în loc să lase în faţă pe unii tineri valoroşi şi nepătaţi, se leagă de ideea monarhică şi propun privilegii şi sume enorme de cheltuieli în acest sens din banii Republicii. Autorităţile în drept trebuie să se sesizeze asupra legalităţii unor demersuri de acest fel, care nu avantajează România, lumea civilizată europeană ne va discredita pentru acest struţo-cămilism şi pentru încă o încercare eşuată de experienţă pe români a aplicării unei noi operaţii pe cord deschis de democraţie originală.
Referitor tot la experienţele care se fac pe români, Parlamentul României are datoria de a fonda imediat legi şi regulamente de aplicare detaliate a celor existente - pentru a nu lăsa loc indeciziilor şi complexelor de tot felul - şi care să sancţioneze drastic introducerea în ţară a alimentelor dubioase şi nocive, a produselor agricole modificate genetic, a medicamentelor periculoase pentru sănătatea omului. Statul să protejeze şi să investească în producţia naţională de origine vegetală şi animală, în industria farmaceutică din România şi să investească enorm, fără sincope, şi în achiziţionarea de medicamente străine de mare importanţă necesare populaţiei şi spitalelor din ţară.
Referitor tot la Televiziunea Română, ca for public susţinut de populaţie, este necesară o permanentă orientare spre evidenţierea şi susţinerea pozitivă şi patriotică a vieţii naţionale româneşti, accentul să fie pus pe erudiţie şi creaţie, să se facă un permanent lobby valorilor noastre româneşti autentice: artistice, culturale, spirituale, de atitudine, fără a se abandona atitudinea critică extrem de necesară vieţii democratice, dar aceasta să nu fie un scop în sine, pentru a se face rating. Evacuarea patriotismului din Televiziunea Română de către unii intelectuali „deştepţi" din conducerea acestei instituţii, crearea unui context relativizant în privinţa ideii de naţiune, care este apărată, totuşi, de Constituţie, are urmări extrem de negative, ţara părând a nimănui, desubstanţializată de un parcurs istoric demn, la discreţia desconsiderării tuturor, spaţiu al neaveniţilor de tot soiul, al absurdităţilor şi neaşezării. În definitiv, rolul Televiziunii Române este să fie permanent solidară cu Constituţia României şi să nu fie partizana ideilor centrifuge şi destructurante.
