Un oarecare episcop creștin, a cărui eparhie se afla la malul mării, relatează istoria adevărată a unui naufragiu ce avusese loc acolo cu mulți ani în urmă. Studenții de la Universitatea din apropiere, au participat și ei la operațiunile de salvare, iar unul dintre ei, a salvat nu mai puțin de 17 oameni de la înec în ziua aceea.
Câțiva ani mai târziu, un reporter, dorind să scrie ceva despre acel eveniment, a mers să-l caute și să îl intervieveze pe fostul student salvator. Întrebat ce anume nu poate uita, legat de acel accident, acesta a răspuns:
- „Nu pot uita faptul că din cei 17 oameni pe care i-am salvat, nici unul nu mi-a mulțumit niciodată."
A mulțumi pentru un bine primit nu este un act de umilință, ci un gest de normalitate. Nimic nu este mai firesc decât un „Mulțumesc!" spus cu toată convingerea. Uneori recunoștința nici nu are nevoie de cuvinte. Când este adevărată, ea se poate exprima și printr-o strângere de mână, printr-o privire în ochi, sau printr-un zâmbet.
Amintiți-vă cât timp a trecut de când ați spus Dumneavoastră mulțumesc ultima dată!
