Daniel Stanciu desființează arbitrul de la Botoșani

Distribuie pe:

FC Botoșani - ASA Tg.-Mureș 4-2. Managerul general al ASA Târgu-Mureș, Daniel Stanciu, a desființat brigada de arbitri după eșecul ardelenilor, scor 2-4, de pe terenul lui FC Botoșani. Faza la care Dimitrov a scăpat de eliminare în prima repriză, la scorul de 2-0 pentru ASA, l-a scos din minți pe Stanciu. „Nu e prima dată când Rădulescu prestează un astfel de arbitraj. Ne-a mai făcut asta și la CFR Cluj, când eu și Dan Alexa eram la ACS Poli Timișoara. A fost o eliminare de manual, poate vine și Deaconu să ne explice faza. Fault din spate și se dă doar galben. În zece oameni, la 2-0 pentru noi, altul era scorul final. Cei de la Botoșani mai aveau puțin și plângeau pe teren, orice atingere era fault", a atacat Stanciu. Oficialul lui ASA e convins că arbitrul George Rădulescu nu va plăti pentru prestația de la Botoșani. „Au fost greșeli peste greșeli, dar dacă facem memoriu la CCA îl facem degeaba. Rădulescu va mai arbitra acum cinci meciuri, toate pro-gazde. Sunt maniere cum n-am mai văzut de mult în Liga 1. Nu mi-e frică de Deaconu, Passaris sau cum îl cheamă (n.r. șeful CCA, Kyros Vassaras). Vrem să terminăm demn, lăsați-ne să murim pe mâna noastră. N-avem bani, suntem vai de mama noastră. Se fac eforturi, dar când nu te lasă să joci nu se poate. Nu e normal să fii bătaia lor de joc. Se plâng că nu au luat banii, brigada de azi merită banii? Arbitrii când plătesc?", s-a dezlănțuit Stanciu. ASA Târgu-Mureș e penultima în Liga 1, cu șase eșecuri în primele șase etape. 

Lasă un comentariu