Demult am dorit să scriu despre marele scriitor ardelean, drag inimii mele, Ion Brad, cel care îşi leagă numele de un sat, Pănade, din împrejurimile Blajului, Mica Noastră Romă, sat devenit celebru, tocmai printr-un fiu al său, Timotei Cipariu, poliglot nemaiauzit, membru fondator al Academiei Române, întemeietor al Filologiei româneşti, scriitor cu mare vocaţie.
Atras ca de un magnet, am fost de mai multe ori la Pănade, sat intrat în legendă de acum, nu doar prin cărturarul de viţă rară, Timotei Cipariu, ci şi prin neamul Brad, între care o distincţie specială revine, cu dreptate, scriitorului Ion Brad.
Poet, prozator şi memorialist, diplomat şi publicist, autorul unor traduceri şi al unei întinse corespondenţe, Ion Brad este scriitorul cu o operă amplă, de aproape 60 de volume.
Domnia sa, vieţuind în prezent la Bucureşti, ajuns la o vârstă venerabilă de aproape 90 de ani, am spune că este un „ambasador", în capitala Patriei, al Blajului, unde s-a format ca elev al vestitului Liceu „Vasile cel Mare", dar şi al Facultăţii de Litere din Cluj-Napoca, pe care a frecventat-o între anii 1948-1952.
În cele ce urmează, ne oprim asupra unei culegeri de poeme într-un vers, la cartea, „Cocoarele în ultimul lor zbor" (Ed. Tracus Arte, Bucureşti, 2015, 145 pag.).
Ce să spunem? Cartea este sugestivă în mai multe privinţe.
Prin titlu, parcă e un „Cântec de lebădă", nostalgic şi sfâşietor, deopotrivă.
Prin poemele sale într-un vers, ne aduce aminte de poetul Ion Pillat, numai la modul formal, ca tehnică artistică, fără a-i rămâne cu nimic tributar acestuia, deschide o perspectivă asupra întregii vieţi, asupra întregii existenţe a poetului, la modul liric şi reflexiv, fiindcă spaţiul restrâns obligă, nolens-volens, la conciziune şi profunzime, la cugetare.
Versurile, cantabile pretutindeni, sunt un fel de aforisme care strâng în ele înţelepciune, experinţă de viaţă, învăţăminte, toate prinse într-un limbaj poetic de mare frumuseţe, sentenţios, memorabil, de neuitat.
Cuvintele-cheie sunt: tată, mamă, frate, soră, acasă, lumină, jertfă, Dumnezeu, candelă, cruce, copil, lacrimă, iubire, poet, carte, anotimpuri, viaţă, moarte, cimitir, bătrâneţe, flori şi multe altele.
„Şterg ochii, ca lumina să nu se schimbe în lacrimi" (p. 14); „Ce grea osândă, Doamne, cuvintele din urmă"(p. 7); „Iubire pură, poezia se schimbă des în rugăciune" (p. 144); „N-am fost nebun, nu m-am luptat cu Dumnezeu, şi totuşi sânger"( p.76); „În patu-n care m-am născut, prea tânără, se stinse Mama" (p. 7 ); „Cer înalt şi iar cocoare care pleacă, nu
se-ntorc..." (p. 31); „Seara se ruga bunicul: << Ia-mă, Doamne, sănătos...>>" (p. 78); „Dintr-un secol chinuit, trec în tragicul mileniu" (p. 78); „De urăşti, nu eşti om liber" (p. 143); „Îţi place să te întrebi: cum va fi, când n-oi mai fi?" (p. 125 ); „Cipariu, printre cărţi, era ca un Voievod într-o Cetate" (p. 106).
Nu ştim când au fost scrise aceste „poeme într-un vers", dar, bănuim, că în timp. Oricum, ele fac trimitere spre întreaga viaţă, spre întreaga existenţă, şi-i „nemuresc" numele Poetului Ion Brad!
