SFÂNTA LITURGHIE LA CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE, DIN TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Este a treia oară când am vizitat instituția cu titlul de mai sus, care este în subordinea Consiliului Municipal Târgu-Mureș. Condiții bune pentru locatarii instituției care, ori sunt singuri fără nici un sprijin, ori sunt bolnavi și neajutorați. Gândul sosirii noastre aici a fost unul cu totul altul și nu am reușit să ne realizăm vizita. Nu a fost să se întâmple, și astfel, duminică, 18 septembrie 2016, în prima duminică după înălțarea Sfintei Cruci, am rămas să asistăm la un eveniment deosebit în viața locatarilor de la această instituție. Este vorba de săvârșirea Sfintei Liturghii în sala festivă, de către părintele Ștefan Sloată, împreună cu cântărețul la strană Alin Pop, o voce frumoasă, de altfel ca și a preotului care a plăcut celor prezenți. Numărul mare de participanți a fost din rândul persoanelor vârstnice, dar și un important număr de credincioși din municipiul nostru.

Interesant este faptul că clubul instituției a fost amenajat pentru a se putea săvârși pentru credincioși slujbe ori de câte ori este nevoie. De menționat că părintele Ștefan Sloată slujește aici de la Paști, când a părăsit parohia Valea (Iobăgeni) unde există o mică bisericuță.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, preotul a ținut, așa cum se obișnuiește, un cuvânt de învățătură, din care am reținut: „De multe ori noi apelăm la bunuri care nu sunt pe măsura așteptărilor noastre, și undeva, ne pierdem în drumul acesta..."

Lasă un comentariu