Am luat o fetiță mică de pe stradă și am putut vedea pe fața ei că era înfometată. Dumnezeu știe câte zile fetița nu mâncase. I-am dat o bucată de pâine și micuța a început să mănânce foarte încet. Eu i-am spus copilei: „Mănâncă, mănâncă pâinea!" S-a uitat la mine și a spus: „Mi-e frică să mănânc pâinea de teamă că atunci când se va termina eu voi sta flămândă din nou!". Asta e realitatea! Poate noi nu suntem flămânzi după o bucată de pâine, dar există oameni care în familie sunt nedoriți, neiubiți, evitați și uitați. Iubirea… iubirea începe de acasă. Cel mai important lucru nu este cât de mult facem, ci cât de multă dragoste punem în acțiunile noastre de zi cu zi. Aceasta este măsura iubirii noastre pentru Dumnezeu. Iubirea este un fruct, în toate anotimpurile, la îndemâna oricui. Oricine o poate culege, fără nicio limitare. Oricine poate ajunge la această dragoste prin meditație, rugăciune și sacrificiu: să zâmbești unui om care este supărat; să vizitezi, chiar și pentru puțin timp, pe cineva care este singur, să oferi adăpost sub umbrela ta cuiva aflat în ploaie; să citești ceva unui orb - aceste acțiuni și multe altele pot părea mărunte, dar numai astfel noi putem să dăm iubirii noastre pentru Dumnezeu o formă concretă. Oamenii care se iubesc unii pe alții profund și adevărat sunt cei mai fericiți oameni din lume. Ei pot avea foarte puține lucruri, pot să nu aibă nimic, dar sunt oameni fericiți. Să nu credeți că dragostea, pentru a fi adevărată, trebuie să fie extraordinară. Lucrul de care avem nevoie e să iubim fără să obosim în a iubi.
Sursa: Maica Tereza
