Mâine, 22 septembrie, ZIUA VA FI EGALĂ CU NOAPTEA

Distribuie pe:

În acest an, toamna astronomică debutează joi, 22 septembrie 2016, la ora 17,21, odată cu momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a soarelui atinge valoarea de 180 de grade.

Potrivit Observatorului Astronomic, punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal", se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (proiecția pe sfera cerească a planului orbitei pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care soarele îl traversează la această dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.

Aflându-se în dreptul ecuatorului ceresc, soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, ceea ce face ca durata zilelor să fie egală cu cea a nopților, indiferent de latitudine.

Singurele excepții se întâlnesc în regiunile polare, în zona polului nord începând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud soarele ivindu-se deasupra orizontului timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvară.

Totodată, în emisfera sudică a pământului, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii.

Începând cu echinocțiul de toamnă, durata zilelor continuă să scadă, iar cea a nopților să crească, până în jurul datei de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă, cu cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte din an.

Lasă un comentariu