Trăim în lumea Sfintei Treimi

Se spune că undeva în nordul Mării Îngheţate, pe o insulă, existau trei fraţi care se rugau totdeauna lui Dumnezeu. Şi venind episcopul în vizită canonică să-i întrebe de sănătate duhovnicească, a ajuns acolo şi i-a întrebat:

- Măi fraţilor, voi cum vă rugaţi? Ştiţi Tatăl nostru?

- Nu ştim.

- Şi cum vă rugaţi voi?

- Trei noi, Trei voi, miluieşte-ne pe noi!

- Cum adică?

- Păi, noi - trei, Voi - trei, Doamne, miluieşte-ne pe noi!…

- Măi fraţilor, nu aşa trebuie să vă rugaţi!

- Dar cum să ne rugăm?

- Uite, aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri… Şi începe să-i înveţe Tatăl nostru. Stau cei trei fraţi aşa - nu erau proşti, dar dacă nu-i învăţase nimeni! Stau ei cuminţi aşa, ascultă o dată, ascultă de două ori, îl mai roagă o dată să zică rugăciunea, repetă după el, o învaţă foarte bine. Arhiereul îi binecuvântează şi se pregăteşte să plece.

- Ce canon de rugăciune ne mai daţi?

- Rugaţi-vă cu Tatăl nostru şi vă veţi mântui.

Şi pleacă mai marele Bisericii pe mare cu corabia. Şi dintr-o dată, în urma corabiei, călcând marea, cei trei aleargă după el:

- Prea Sfinţite, cum spuneai că se zice după Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri?

- Nu, voi rugaţi-vă aşa cum ştiţi! De vreme ce marea o călcaţi, Dumnezeu este Cel Care vă binecuvântează.

Şi cei trei s-au întors pe insula lor, zicând:

-Trei noi, Trei voi, miluieşte-ne pe noi!

Din volumul „UN SUSPIN, O RUGĂCIUNE", în curs de apariţie la Editura Vatra veche, Târgu-Mureş

Lasă un comentariu