Dacă spunem doar 1 octombrie, câţi dintre noi se vor gândi că această zi a fost aleasă de Organizaţia Naţiunilor Unite în urmă cu exact 25 de ani pentru a fi celebrată ca Zi internaţională a persoanelor vârstnice? De obicei, când este vorba despre persoane care trec de pragul pensionării şi nu mai manifestă capacitatea de a participa activ la viaţa socială, tendinţa generală este aceea de a trece cu vederea condiţiile în care acestor persoane li se mai oferă posibilitatea de a se exprima, de a participa la activităţi sociale şi chiar de a avea acces la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.
Scriind aceste rânduri îmi amintesc de Reza Memarian. Eram studentă la Bucureşti şi, în grupurile de studenţi prieteni, am întâlnit un bătrânel din Iran, student la Medicină în primul an. La orice întrebare legată de vârsta lui, râdea arătându-şi dinţii mari, spunând că e destul de copt cât să-şi schimbe opţiunea în viaţă. Umbla vorba că are peste şaizeci de ani, dar nimeni nu băga mâna în foc care ar fi fost vârsta lui exactă. Am avut ocazia de a discuta cu Reza Memarian şi mi-a spus următorul lucru: toată viaţa s-a străduit să asigure familiei cele necesare traiului, fără a avea răgaz de a se ocupa de ceea ce îşi dorea cu adevărat. A făcut afaceri, a construit case pentru copii, i-a aşezat pe fiecare în parte pe drumul lui şi, ajuns la vremea în care ceilalţi nu îi mai solicitau sprijinul, a hotărât să o ia pe drumul care
l-a atras cel mai mult în viaţă. Nu considera că e târziu, nu calcula câţi ani va mai avea de profesat! Dorea doar să facă ceea ce sperase dintotdeauna că va face: medicină.
Despre astfel de vise ar dori să vă vorbească ziua de 1 octombrie. Despre speranţe la orice vârstă, despre libertăţi indiferent de numărul anilor purtaţi pe umeri, despre valoarea pe care o mai pot aduce încă societăţii mulţi dintre cei pe care nu putem să îi vedem mai departe de limite trasate mai mult sau mai puţin artificial. La polul opus, această zi este menită să sensibilizeze opinia publică în legătură cu persoanele (cele mai multe vârstnice) care şi-au pierdut autonomia funcţională şi au devenit dependente de un sistem de protecţie socială. Dar nu putem să punem toate persoanele vârstnice într-o oală şi să le aplicăm tuturor acelaşi tratament. În unele domenii, performanţa maximă se atinge la vârste înaintate, când cumulul de experienţă aduce o valoare extraordinară posesorilor săi.
Dacă e să ne întoarcem puţin la Sfatul bătrânilor de pe vremea dacilor liberi, vom descoperi că în acele timpuri nu se lua nicio decizie fără implicarea bătrânilor înţelepţi. Legătura dintre cei tineri şi cei bătrâni era puternică, necesară şi extrem de importantă. Evoluţia pe scara civilizaţiei a dus la slăbirea acestei legături şi ameninţă să ducă la ruptură. Aici nu vorbim numai despre demnitate umană, despre respectul datorat şi despre preţuire. Este vorba despre cei care ne-au dat viaţă, care ne-au îndrumat şi care ne-au fost modele. Ei merită să se bucure în linişte şi cu condiţii de viaţă decente de roadele muncii lor de-o viaţă
Să privim deci către ziua de 1 octombrie cu înţelegere, deschidere şi altruism, căci fiecare dintre noi are în familie cel puţin o persoană în vârstă sau, fiecare dintre noi, urmând cursul firesc al vieţii, va ajunge la rândul său să fie încadrat în categoria persoanelor de vârsta a treia.
