Debut cu stângul pentru BC Sirius Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Baschetbalistele de la ACS BC Sirius Târgu-Mureș au debutat cu o înfrângere în stagiunea 2016-2017 a Ligii Naționale la baschet feminin. BC Sirius, antrenor Steff Zakarias, a pierdut în deplasare cu scorul de 79-45, în fața formației Universitatea Cluj-Napoca, pe sferturi fiind 29-21, 23-10, 10-8 și 17-6. Primele minute ale partidei au fost echilibrate, pentru ca mai apoi elevele lui Dragan Petricevic să domine jocul categoric. Principala marcatoare a echipei BC Sirius a fost Tear A Ja Nae Laudermill cu 13 puncte. Alte rezultate: Politehnica Național Iași - CS Municipal Târgoviște 61-79, ACS Sepsi SIC - CSBT Alexandria 76-69 și Olimpia CSU Brașov - CS Municipal Satu Mare 65-58. În următoarea rundă, la data de 8 octombrie, ACS BC Sirius Târgu-Mureș va întâlni pe teren propriu formația Olimpia CSU Brașov.

Lasă un comentariu