Promisiuni, bătaie de joc, minciuni!

În luna august 2016, mai mulți târgumureșeni, care locuiesc sau au proprietăți pe strada Jean Monnet, se adresau Primăriei Târgu-Mureș (nemulțumirile lor fiind aduse și la cunoștința redacției ziarului „Cuvântul liber"), cu rugămintea să aibă în vedere refacerea străzii, considerabil deteriorată în urma executării lucrărilor, de către Aquaserv, în anul 2015, pentru introducerea conductelor de alimentare cu apă potabilă a zonei. După acele lucrări, Aquaserv și Primăria nu au făcut mare lucru pentru remedierea drumului, pentru aducerea carosabilului la acea stare acordată vieții cotidiene a timpului, la civilizația zilelor în care trăim. Cu toate că, lăudându-se, cu surle, tobe și trâmbițe, că Aquaserv a încheiat lucrările, în luna august 2015, târgumureșenii de acolo nici până azi nu beneficiază pe necesara apă potabilă. Or, oamenii de pe strada Jean Monnet plătesc impozite și taxe, la fel ca acei târgumureșeni care locuiesc în inima târgului, ca și barosanii cu vilele prin Platoul Cornești, însă nu au nici apă potabilă, nici un drum practicabil în secolul 21 din al treilea mileniu. Or, aceasta nu-i o stradă nouă în perimetrul construibil al municipiului Târgu-Mureș, iar de 10 ani cetățenii de acolo au trimis petiții după petiții celor în drept să facă ce trebuie făcut pe o stradă târgumureșeană! Din păcate, mereu au fost purtați cu vorba. Mereu au fost mințiți! Oamenii au primit, de fiecare dată, promisiuni, mai ales când s-a întâmplat, destul de rar, ca mai-mari ai zilei să treacă pe acolo. Promisiuni, da. De făcut nu s-a făcut nimic. Iar răspunsul dat, de fiecare dată, atât de Primăria municipiului, cât și de Aquaserv, prin acea păcăleală cu… macadamul, a fost o bășcălie. O bătaie de joc.

Suntem siguri că, dacă pe această stradă - Jean Monnet - , stradă, repetăm, făcând parte din Târgu-Mureș, ar locui vreun mahăr, vreun puternic al clipei, se făcea, și drumul, se introducea, încă demult, și apa. Dar așa, atâta timp cât acolo locuiesc și au proprietăți (grădini) niște pensionari, de 10 ani toți mai-marii își bat joc, când și cum vor, de ei. Pentru că adevărul este următorul: una-i să fii belfer, un îmbuibat postdecembrist, din zona Platoului Cornești, și cu totul alta-i să fii un pensionar amărât de pe strada Jean Monnet! Nu se mai miră nimeni că oamenii aceia sunt priviți cu atâta dispreț!

Și mai este ceva: am văzut străzi din Târgu-Mureș, care puteau suferi amânări, chiar de cinci ani, să zicem. Acolo s-a putut face totul, deși străzile acelea erau în condiții bune, asfaltate, pe ele se circula fără probleme. Dar șefii sunt șefi! Ei hotărăsc. Amărâții aceștia, așa-i consideră mai-marii, de pe strada Jean Monnet, unii pensionari, care au muncit 30-40-50 de ani, pentru înălțarea acestei țări, nu merită să aibă, și ei, un drum practicabil, să nu-și mai facă praf autoturismele, și atât de necesara apă potabilă, semn de civilizație, la început de secol 21? Oare la ce pot să se mai aștepte acei oameni?

Paradoxal! Se spune că un gureș consilier (care, dacă tăcea, filosof rămânea!), înfuriat de o plângere a celor care locuiesc pe strada amintită, de 10 ani mințiți, duși cu preșul, cică, furios, născocar nevoie-mare, ar fi exclamat: „Să facem noi drum pentru Lădariu?". Nenorocitul, ca de obicei neinformat, nu știa că subsemnatul, opt ani în Parlament, fost consilier județean, de 56 de ani cu condeiul pe baricada interesului național și a adevărului, nici măcar nu are mașină! Și nici nu locuiește pe strada Jean Monnet! Nu pentru Lădariu este nevoie de acel drum, care demult trebuia făcut, pe care oamenii își zdrobesc autoturismele, ci pentru cei care acolo locuiesc, pe o stradă pe care au apărut (și apar) tot mai multe case. Apoi, nu insul măcănitor face drumul din banii lui, ci din taxele și impozitele celor de pe strada Jean Monnet. Și din taxele și impozitele, nu puține, plătite chiar și de Lădariu!

Apa? Un an a trecut de când s-au încheiat, în mare, lucrările pentru introducerea apei potabile. Au fost încheiate în luna august 2015, iar locuitorii de pe strada Jean Monnet sperau că nu se va împlini un an, și tot fără apă potabilă vor fi. Oare când va ajunge ea… la robinet?

Un pensionar, sătul de atâtea promisiuni, de atâtea minciuni, spunea, furios pe bună dreptate: „Sub Ceaușescu, în nici cinci luni, acest drum era făcut, iar apa introdusă!". Are omul dreptate! Dar Ceaușescu s-a dus, împușcat, ca un câine, la zidul cazărmii din Târgoviște. Iar cei care azi, plătiți din bani publici, deci și ai celor locuind pe strada Jean Monnet, au obligația să facă ceva pentru cetățean, cetățeanul care nu așteaptă pomeni, să facă drumul acesta, să fie practicabil și să aibă necesara apă potabilă, se poartă mult mai rău decât unii slujbași de pe vremea „împușcatului." Ca niște vătafi! Iar asta nu-i onorează, deloc, nu-i scuză, ci-i acuză!

Trăim, totuși, în anul 2016 din secolul 21, mileniul trei. Și ar trebui dovedită mai multă grijă, mai mult respect față de om, față de cetățeanul plătitor de taxe și impozite, tot mai cocârjat de atâtea poveri în ultima vreme! Mai mult respect, cinstire pentru anii lor, grijă și considerație. Nu bătaie de joc. Familiile de acolo apă potabilă n-au! O cară de pe unde pot și cum pot. Drum ca lumea n-au! Au rămas (și rămân!) cu bătaia de joc, cu sfidarea, cu desconsiderarea, cu promisiunile unora din „mai-marii" clipei și ai zilei! Păcat!

S-auzim, domnilor, numai de bine. Dar nu peste alți 10 ani!

 

Lasă un comentariu