No comment - „Ursul este un animal sălbatic"

În bună şi neaoşă tradiţie strămoşească, întreaga suflare a plaiului mioritic a fost ocupată, vreme de mai bine de o săptămână, cu ursul care a băgat groaza în populaţia Sibiului: o fiară sălbatică, de mari dimensiuni şi masă corporală consistentă, stimaţi telespectatori, se plimba nestingherită pe străzile municipiului, s-a urcat pe acoperişurile caselor, s-a cocoţat pe ziduri, a alergat pe străzi, iar s-a urcat pe acoperiş, iar a coborât, punând în pericol siguranţa şi viaţa cetăţenilor, care s-au adunat… ca la urs, ţipând, gesticulând şi înghesuindu-se, care mai de care, să-i facă fotografii cu telefonul mobil. Câteva cucoane au dat să leşine, dar şi-au revenit când au venit reporterii să le întrebe dacă le e frică. „Uite, cum ne fugăreşte ursul, domnule, ne omoară, pe noi şi pe copiii noştri, aşa ceva nu se poate, în ce ţară trăim?"- s-a răţoit un moş, deşi, dacă te uitai mai bine, rezulta că, mai degrabă oamenii fugăreau înfricoşătoarea lighioană, şi nu invers. S-a iscat panică. Toate forţele de ordine din Sibiu s-au mobilizat, încât, dacă s-ar fi produs vreun alt dezastru în oraş (incendiu, viol, sinucidere, accident şi ce ne mai place nouă să urmărim, cu sete, la televizor) n-ar mai fi fost cine să-l gestioneze, ocupaţi cum erau toţi cu prinderea jivinei. Organele au fost depăşite de situaţie: cineva, zice-se, a încercat să rezolve cazul cu o armă tranchilizantă, potrivit normelor europene în materie. Dar, ori că n-a nimerit ţinta, ori că a folosit un pistol de jucărie, obiectivul a fost ratat. Noroc că, din spate, a venit alt organ, mai cu sânge rece, mai bine pregătit, şi, în cele din urmă, dihania a fost răpusă: în uralele mulţimii, un ursuleţ hăituit şi răpus de foame zăcea mort, într-un ghiveci de flori, de mare şi fioros ce era. Cetăţenii s-au liniştit şi s-au risipit pe la casele lor.

A doua zi, dimineaţa devreme, cazul a fost reluat, discutat şi analizat în cele mai diverse medii: adunaţi ciopor în faţa instituţiilor statului, la binemeritata pauză de ţigară dinainte de începerea programului de lucru, funcţionarii fumători erau, încă, sub imperiul celor întâmplate, înjurând autorităţile, prevederile legii şi pe iubitorii de animale. Le tremurau chiştoacele în gură, de atâta indignare, încât nici nu ştiai dacă să le recomanzi să-şi vadă de înştiinţările lor de plată, de amenzi, decizii de imputare şi de ce mai aveau ei de „emanat", ori să-i trimiţi să ia câte un calmant de zi, pe bază de plante.

…Când, ce să vezi? Lucrurile s-au întors, dar s-au întors rău de tot, mai mult, oricum, decât cu cele 180 de grade regulamentare: între timp, luase foc internetul, „feisbucul" duduia, mapamondul aflase „cu stupoare" despre cele petrecute şi ne făcea cu ou, oţet şi alte substanţe mai mult sau mai puţin comestibile.

În Sibiul abia ieşit de sub teroare, lumea a dat iar buzna pe străzi, cu o falcă în cer şi alta în pământ, luând, de data asta, apărarea lui Martinică cel ucis fără milă, în ghiveciul de flori: cu pancarte şi alte materiale publicitare, mulţimea protesta împotriva celor care, vezi bine, îi scăpase, cu o zi înainte, de la o moarte sigură. Isteria s-a reinstalat, dar pe invers, cum ar veni. Un puşti ochelarist ne informa, sfătos nevoie mare, că, în America (citise el pe facebook, pesemne), în asemenea cazuri, se procedează fără cruzime, nu ca la noi. (Bine, acum 240 de ani, când eram noi în şcoala primară, tovarăşa ne povestea cum, în prag de iarnă, animalelor li se asigura hrana trebuincioasă, în adăposturi speciale, acolo în pădure, să nu sufere de foame, dar asta se întâmpla, desigur, demult, pe vremea când erau păduri şi nu era facebook.)

Până şi pe dl Ionannis, „incidentul" l-a „întristat". Or, după cum se ştie, dl Iohannis nu se întristează din te miri ce. „Am urmărit stupefiat acele imagini cu un urs care se plimbă prin oraş şi pur şi simplu este împuşcat. (…) Nu am fost acolo, dar din film mi s-a părut că acel animal a fost speriat şi a fugit". Aşa ni s-a părut şi nouă. „De astfel de emoţii negative nu avem nevoie", a decis şeful statului, în cadrul unei dezbateri privind managementul reducerii riscurilor la dezastre.

În noua situaţie creată, autorităţile au întors foaia: în cauză se vor efectua cercetări. Va fi deschis un dosar penal, nu se ştie pe seama cui. Prefectul va fi luat la bani mărunţi. La fel şi poliţiştii. Se va pune ordine. Guvernul va elabora un set de măsuri care vor fi implementate. Cazul va fi redeschis, reanalizat şi reverificat. Se vor aplica sancţiuni drastice. Inclusiv penale. Doamne fereşte să nu se sesizeze şi DNA.

În toată harababura iscată, nu mai ştiai ce să crezi, cu cine să ţii: cu ursul sau cu organele statului de drept?

Din fericire, la o emisiune „televizivă", a fost invitat dl vânător şi miliardar Ion Ţiriac, care ne-a scos din ceaţă: „Ursul este un animal sălbatic" - s-a slobozit verdictul din gura îndrăgitului om de afaceri. Aha. Adică, degeaba are el urechile mici şi coada aproape lipsă, degeaba se hrăneşte cu miere şi fructe de pădure şi se mai lasă păcălit de vulpe, ca prostul. El este un animal sălbatic şi trebuie ucis fără milă şi în orice condiţii.

…Bine, dar în acest punct, iar ni se întunericeşte mintea: văzurăm la televizor că, undeva, prin Retezat, vieţuieşte vulpea Bela sau Ela, sau cam aşa ceva. Ea este foarte simpatică şi prietenoasă. Parcă ar fi un căţel. Turiştii o iubesc nespus şi o hrănesc, iar ea, de asemenea, îi iubeşte şi îi călăuzeşte pe poteci de munte. Nu induce nimănui „emoţii negative", în orice caz.

Prin urmare, se pune întrebarea: vulpea este, şi ea, un animal domestic? Nu cumva coana Bela sau Ela e vreo agentă a serviciilor secrete, infiltrată la nivel înalt, adică tocmai în Munţii Retezat, vreo spioană versată, în slujba unor puteri oculte?

Pe de altă parte, dacă ursul este un animal sălbatic, de ce să nu acceptăm că vulpea este un animal domestic? Cărările muntelui ca şi cele ale Domnului sunt extrem de încurcate. Numai dl Ţiriac ne mai poate scoate din această dilemă.

…Psihologii tot atrag atenţia populaţiei că stă cam prost cu (in)stabilitatea emoţională, suntem, cum ar veni, cam „puşcaţi într-o aripă", cam maniaco-depresivi, dar noi zicem că suntem doar „mioritici" şi ne mai tragem un „selfie" cu Martinică cel ucis de glonţ, în ghiveciul de flori…

 

Lasă un comentariu