Preoțimea ortodoxă transilvăneană a fost alături de poporul român în grelele împrejurări ale Primului Război Mondial, fie luptând alături de popor pe câmpul de luptă, fie rugându-se în biserici pentru izbânda armatelor române, fie adresând cuvinte de îmbărbătare pentru cei rămași acasă, fie organizând colecte în bani și produse pentru cei nenorociți din pricina războiului sau pentru cei orfani, bătrâni, bolnavi, văduve rămași acasă. Mitropolia, permanent, a adresat circulare și pastorale către preoți și protopopi îndemnându-i ca să fie alături de popor în aceste momente extrem de dificile.
În 1914, mitropolitul Ioan Mețianu trimite o circulară în care se adresează tuturor protopopilor și la toată preoțimea din arhidieceza transilvană. Mitropolitul spune că mulți dintre cei care au trebuit să plece la trupe pe neașteptate, vor fi lăsat acasă, în mare mizerie, părinți bătrâni și neputincioși, soții cu copii mici, dar vor fi lăsat pe câmp, încă neadunat, și rodul muncii lor de peste an. Pentru alinarea durerilor celor rămași în mizerie - spunea mitropolitul - s-au deschis liste de subscripție pretutindeni în țară și cei cu dare de mână jertfesc sume frumoase în scopul acesta. Pentru a fi exemplu, mitropolitul a contribuit și el, deocamdată cu o mie de coroane. Se vor aduna deci sume frumoase de bani, care la timpul potrivit vor fi împărțiți cu dreptate între cei lipsiți, ai căror capi de familie își fac datoria pe câmpul de luptă. Mitropolitul îi îndeamnă pe preoți să le întindă cel mai urgent și mai necesar ajutor, care nu poate suferi amânare, anume să nu le lase pe câmp, pradă nimicirii, roadele pe care le au, ci să le dea tot sprijinul și ajutorul, ca să și le poată aduna de pe câmp.
Mitropolitul îi sfătuiește pe preoți ca în proxima duminică, în sfânta biserică, de pe amvon, să îndemne și să anime poporul, să facă fapta bună și frumoasă creștinească, bine plăcută Domnului și oamenilor, și anume să sară în ajutorul celor rămași acasă fără brațe destoinice și suficiente de lucru dintre consăteni, și din facere de bine să adune de pe câmp și roadele acestora. În acest scop, preoții să se pună în înțelegere cu primăria și cu fruntașii comunei, și ascultând și pe cei lipsiți, să stabilească cu aceștia împreună planul de lucrare. Mitropolitul dă exemplu că așa au făcut și românii din regatul vecin, când au avut război, și așa au făcut și bulgarii, și alții. Mitropolitul spune, de asemenea, că, pentru aceia, care n-ar avea roade pe câmp, ori acelea n-ar fi suficiente la susținerea lor, să se facă și colecte, în bani și produse naturale, prin epitropiile parohiale, din care apoi nevoiașii să fie ajutați după putință. Circulara a fost trimisă de la Sibiu, la 21 iulie 1914 și este semnată de Ioan Mețianu, arhiepiscop și mitropolit (Arhiva Mitropoliei Ardealului, Sibiu, Circulare, Nr. 9207 Pres. 1914).
Întâlnim, de asemenea, circulare prin care mitropolitul îndeamnă pe preoți să facă colecte pentru „cei nenorociți din războiu", astfel să adune bani și produse pe listele de subscripție deschise în acest scop pentru ca apoi cele colectate să ajungă la cei oropsiți din război. Unor astfel de solicitări, preoții au dat curs imediat și au adunat cele solicitate. Din documentele Arhivei Mitropoliei Ardealului de la Sibiu aflăm date despre colectele efectuate pentru „cei nenorociți în războiu". Toată suflarea preoțească din Transilvania a luat parte la aceste acțiuni (Arhiva Mitropoliei Ardealului, Sibiu, Colecta pentru cei nenorociți prin războiu, nr. 6375/1915). S-au făcut colecte în toată Transilvania. Se observă deci faptul că întreaga suflare creștinească din Ardeal a participat la această acțiune de întrajutorare a celor suferinzi de pe urma cruntului război. Aflăm date despre aceste colecte și din circularele pe care preoții le trimit fie protopopiatelor, fie Consistoriului Arhidiecezan prin care informează despre colecta efectuată și raportează suma adunată. Avem foarte multe astfel de documente. Pe lângă înștiințări pe care le trimit spre protopopiat sau mitropolie, mulți preoți adaugă la acestea și listele pe care sunt înscriși cei care au contribuit la aceste colecte precum și suma cu care au contribuit. De cele mai multe ori în capul listei este preotul și, de asemenea, în aceste liste se regăsesc și multe văduve care și-au adus contribuția lor la ameliorarea stării celor care au avut de suferit de pe urma războiului.
De asemenea, preoții, urmând îndemnurilor venite de la mitropolie, au fost cei care i-au mobilizat pe oameni ca să ajute familiile celor plecați pe front, ca și aceștia să fie în rând cu lucrările câmpului, să adune roadele de pe ogoare și să facă însămânțările pentru anul următor. Astfel că preoții, în fruntea credincioșilor lor, au sărit numaidecât în ajutorul celor oropsiți de pe urma războiului, au sprijinit familiile afectate să-și poată aduna roadele de pe ogoare să aibă cu ce supraviețui, și să fie cu toate lucrările câmpului cât de cât la zi.
Menționând că înalții ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, prin activitatea lor patriotică au adus o mare contribuție din partea Bisericii la purtarea războiului din anii 1916-1918, și că alți numeroși slujitori ai altarului au ilustrat activitatea lor în acest timp prin acte de eroism și sacrificiu se poate afirma că la purtarea războiului care a dus la făurirea mărețului act al unirii, care este cel mai de seamă eveniment din istoria poporului român, slujitorii Bisericii au adus o mare și importantă contribuție, pregătind sufletește poporul pentru dezrobirea fraților români din Transilvania, suferind până la sacrificiu alături de ostașii țării, în momentele cele mai grele din timpul războiului.
Trebuie să prezentăm aici faptul că înființarea primului orfelinat românesc ortodox în Sibiu, în 1916, este un moment deosebit de important în ceea ce privește implicarea Bisericii în acte de caritate. Noua instituție filantropică a fost pusă de inițiatorii ei sub scutul Bisericii, deoarece prin însăși natura ei Biserica este chemată în prima linie a da mână de ajutor celor nenorociți, a zvânta lacrimile orfanilor și văduvelor, și a-i lua sub părinteasca sa ocrotire; pe de altă parte, prin organizarea ei, Biserica este mai lesne în stare a afla, unde într-adevăr este lipsă de ajutor, prin organele ei poate mai ușor aduna în jurul său, întocmai ca o mamă bună, pe copilașii rămași fără tată și fără sprijin, și aflându-se în strânsă legătură cu școala, le poate da mai bine acestora creșterea trebuincioasă și-i poate face cu timpul membrii folositori ai societății omenești. Atenția deosebită care se pune pentru îngrijirea orfanilor, atenție cu adevărat părintească, este dovada cea mai vie a sufletului românesc: bun, milos și iubitor, suflet moștenit de la strămoșii care, în actele lor de filantropie, nu erau conduși decât de cel mai larg umanitarism, de cea mai mare iubire de oameni.
Un rol important îl are Societatea pentru Ocrotirea Orfanilor din Război. Scopul Societății - după cum însăși denumirea sa o arată - este ocrotirea orfanilor din război, fără deosebire de naționalitate, avându-se în vedere mai întâi orfanii de ambii părinți. Prin această ocrotire se înțelege, în primul rând, adunarea tuturor orfanilor în orfelinate, în care să fie crescuți, instruiți și educați. Cu un cuvânt, Societatea voia să țină locul părinților orfanilor din război în toate îndatoririle pe care le-ar fi avut. În al doilea rând, urmărea să protejeze și să se îngrijească de orfanii care nu au loc în orfelinate. Educația religioasă își păstrează locul de frunte în orfelinatele Societății, legătura strânsă care trebuie să existe între școală și Biserică putându-se vedea înfăptuită cu deplin succes. Preoții, prin prezența lor nelipsită, cât și prin conferințele pe care le țin regulat în orfelinate, întăresc credința copiilor în Dumnezeu și în Biserica strămoșească.
Așadar, preoțimea ortodoxă transilvăneană a fost alături de poporul român și în grelele împrejurări ale Primului Război Mondial. Astfel că preoții în fruntea credincioșilor lor au sărit numaidecât în ajutorul celor oropsiți de pe urma războiului, au organizat colecte, au sprijinit familiile afectate de pe urma războiului.
