I. În anul Marii Uniri, românii - majoritari în plasa Luduș
Mărturii istorice adeveresc faptul că, prin strămoșii lor daci, romani și protoromâni, românii din Luduș și Gheja sunt cei mai vechi și constanți locuitori ai spațiului geografic și administrativ al actualului oraș Luduș. Conscripțiile și recensămintele din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea vin să întărească această realitate. În anul 1785, Ludușul avea 920 de locuitori grupați în 199 de familii. Erau 185 de familii de români și 14 familii de maghiari. Românii erau țărani dependenți (iobagi și jeleri), iar maghiarii erau mari proprietari de pământuri. În anul 1850, anul înființării plasei Luduș, dintr-un total de 1.189 de locuitori, 1.065 erau români, 34 erau maghiari, 47 erau țigani, 17 armeni, 3 de alte naționalități. În același an, din cei 865 de locuitori ai comunei Gheja, 730 erau români, 47 - maghiari, 77 - țigani, 5 - armeni și 6 evrei. În anul 1896, ministrul agriculturii din Guvernul de la Budabesta a fost interpelat în Parlament de către deputatul Molnár Jenö în problema colonizării de maghiari în Transilvania. Ca să dovedească că nu a fost pasiv în această problemă, ministrul Darany Ignácz a răspuns că numai în timpul mandatului au fost colonizați 836 de maghiari în Vicea (Sălaj), 943 în Igerfalva, 2.451 în Recaș (Timiș), 2.495 în Făget, că a cumpărat alte 14.609 iugăre de pământ arabil în județele Turda, Târnava Mare, Timiș, Caraș Severin pentru alte colonizări și că urmează să cumpere încă 2.326 de iugăre în Ludușul de Mureș și Bogata de Mureș, pentru înființarea în viitorul apropiat de alte colonii, care vor deveni “un punct de reazăm nu numai pentru stat, ci și pentru coloniile viitoare”.
Prin încurajarea stabilirii la Luduș a negustorilor, meseriașilor, liber profesioniștilor și funcționarilor de etnie maghiară, evreiască, armeană, germană și slavă prin colonizarea a 141 de familii de etnie maghiară la Luduș între anii 1902-1905, autoritățile de la Budapesta au încercat să schimbe raportul demografic în favoarea populației de etnie maghiară. Dacă la Luduș încercarea a reușit pentru o oarecare perioadă de timp, ea nu a putut anula statutul de “zonă curat românească” (majoritar românească) de care se bucura spațiul geografic și administrativ al plasei Luduș, peste care se suprapunea politic Colegiul Electoral al Ludușului de Mureș. Faptul este dovedit de datele statistice cuprinse în recensământul din 1910, ultimul mare recensământ efectuat în Ungaria Mare înainte de anul 1918. Din aceștia, 25.836 erau români (reprezentând 71,7% din totalul populației), 7.112 erau maghiari (19,7%), 109 erau germani (0,6%), 31 - slavi (0,1%), 1.339 - evrei (3,8%), 1.470 de alte naționalități (4,1%). Românii și celelalte naționalități nemaghiare erau supuși unei sistematice politici de deznaționalizare, nu aveau acces în funcții de conducere administrativă, deși alcătuiau împreună 80,3% din locuitorii plasei Luduș.
În condițiile înfrângerilor suferite de armatele austro-ungare în Primul Război Mondial (1914-1918), a destrămării Imperiului Austro-Ungar în toamna anului 1918, a disoluției administrației represive maghiare, în urma revoluțiilor de la Budabesta, a afirmării principiilor willsoniene de autodeterminare a popoarelor subjugate de fostul Imperiu Austro - Ungar, principii susținute de toate Puterile Aliate învingătoare în război, au fost create Consilii (Sfaturi) Naționale ale Maghiarilor, Românilor, Slovacilor, Croaților, Sârbilor. Ele și-au asumat conducerea politică a naționalităților pe care le reprezentau. Consiliul Național Român a fost recunoscut de noul guvern al Ungariei condus de Károly Mihály. În luna octombrie a anului 1918 a fost creat Consiliul Național Român Central, alcătuit din trei reprezentanți ai Partidului Social Democrat. C.N.R.C . a acționat pentru preluarea puterii în toate comitetele, districtele, plasele, comunele și orașele în care românii erau majoritari.
La apelul Consiliul Național Român Central, românii din Luduș și Gheja au reactivat Cercul electoral și au creat organismele auto-conducerii locale: Consiliul Național Român și Garda Națională. În acțiunile politice ale Cercului electoral s-au implicat preoți, învățători, avocați, negustori, agricultori (economi), vechi militanți pentru drepturile naționale ale românilor ardeleni: dr. Ioan Oltean, dr. Mihail Moldovan, dr. Vasile Suciu, dr. Vasile Cerghizan, dr. Virgil Cenaru, Alexandru Precup, Andrei Badiu, Vasile Morariu, Georgiu F. Negruț, Ioan Toma, Ioan Rusu, Octavian Florian, Dumitru Iclănzan, Maxim Teban, Petru Teban, Remus Brustur, Emil Cormoș Alexandrescu, mare proprietar în Grebenișul de Câmpie, Enea Pop Bota, preot greco-catolic în Luduș.
La 2 noiembrie 1918, Sfatul Național Român din Turda îl înștiințează pe pretorul plasei Luduș că a hotărât ca românii din această plasă, aparținând contingentelor tinere recrutate pentru armată, să nu fie încorporați, “căci din ei se va constitui o armată națională română”.
În cursul lunii noiembrie 1918, în gara Ludușului s-a instituit “inspecția permanentă” a Gărzii naționale române. Potrivit ordinului semnat de maiorul Vlad și de locotenentul Rimbaș “Inspecția aceasta e îndatorată: 1. să primească și să dea orientările de lipsă ostașilor români; 2. să le dea tot sprijinul; 3. să-i joare pe Consiliul național român”. Pe frontispiciul clădirii a fost arborat tricolorul românesc.
(va urma)
