La „periferia" lexicului se află elementele de jargon și termenii argotici. Fiind exemple de „așa nu!", multe manuale școlare nu includ astfel de cuvinte. Dar ele există în orice limbă.
Jargon, jargoane s.n. Limbaj specific anumitor categorii sociale care reflectă dorința celor ce-l vorbesc de a se distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor și a expresiilor pretențioase, de obicei împrumutate din alte limbi (din fr. jargon).
Ca limbaj prezumțios, persoanele care folosesc în vorbire elemente de jargon dau dovadă de înfumurare și aroganță. Ne amintim desigur de coana Chirița, care se afla când în „provinție", când la Iași și care conversa în limba franceză (așa cum o știa și o simțea ea, ca isprăvnicească…).
„De-acum să videți bontonuri… am să-i durez ș-un voiaj la Paris… am să mă dau și eu de baroană, cum oi trece granița… să spariu nemții…" (bonton s.n. - cod de maniere elegante al înaltei societăți; din fr. bon ton).
Franțuzisme (cuvinte, expresii împrumutate din limba franceză, fără să fie asimilate) întâlnim nu numai în ciclul Chirițelor de Vasile Alecsandri, dar și în comediile lui I.L. Caragiale.
„Bonsoar-bonsoar; zic: Pardon, domnule… Merg așa de un capriț (capriciu), de un pamplezir… Ce poftești, mă musiu?" (O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale), în limba franceză plaisir - plăcere.
Personajele din Gaițele de Alexandru Kirițescu: Aneta, Zoia și Lena se salută cu bonjour, iar ca formule de adresare folosesc madame, mademoiselle. Ce anume accentuează caracterul de „așa nu!" constă în devierea de la conceptul de „act al comunicării".
Unii cercetători consideră jargonul ca „modă" lingvistică. În „romanțul original" Ciocoii vechi și noi sau ce naște din pisică șoareci mănâncă de Nicolae Filimon (1819-1865) se folosesc „grecismele", în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, este moda „franțuzismelor", iar în limba română contemporană se folosesc cuvintele englezești, multe dintre ele deformate, într-o variantă nerecomandată și deci neincluse în dicționare.
Termenii argotici sunt folosiți de grupuri restrânse de vorbitori. Intenția acestora este de nu fi înțeleși de cei din jur. De aceea, este numit și „limbaj secret"; cuvintele având sensuri obișnuite primesc alte semnificații. În limbajul argotic al elevilor întâlnim cuvinte obținute printr-o abreviere neconvențională, originală: diriga, profa, mate, șase etc.
În romanul Groapa de Eugen Barbu, unele cuvinte sunt folosite cu sens diferit de cel obișnuit sau sunt preluate din altă limbă.
„O fi găinar, d-ăia de ciordește… Mucles…"
Un principiu pedagogic ne recomandă să nu dăm exemple „negative" pentru că acestea se rețin ușor.
Și noi, profele, nu eram prea bucuroase când aveam ferestre în orar.
