PICURI DE ÎNŢELEPCIUNE

„A XI-A PORUNCĂ"- Ion Minulescu -

Ascultă, priveşte şi taci!...

Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,

Priveşte, să-nveţi să clădeşti.

Şi taci, să-nţelegi ce să faci...

Ascultă, priveşte şi taci!

 

Când simţi că păcatul te paşte

Şi glasul Sirenei te fură,

Tu pune-ţi lacăt la gură

Şi-mploră doar sfintele moaşte -

Când simţi că păcatul te paşte!...

 

Când simţi că duşmanul te-nvinge,

Smulgându-ţi din suflet credinţa,

Asteaptă-ţi tăcut biruinţa

Şi candela minţii nu-ţi stinge -

Când simţi că duşmanul te-nvinge!

 

Când braţele-ncep să te doară,

De teamăsă nu-mbătrâneşti,

Rămâi tot cel care eşti -

Aceeaşi piatră de moară -

Când braţele-ncep să te doară!...

 

Iar când, cu ochii spre cer,

Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,

Ascultă, priveşte şi taci!...

Din braţe fă-ţi aripi de fier

Şi zboară cu ele spre cer!...

 

„CEEA CE-ŢI APARŢINE…"

Un om a murit subit.

Deodată L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiză în mânăşi spunându-i…

- Fiul meu, e timpul să mergem…

Omul L-a întrebat pe Dumnezeu:

- De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…

- Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.

- Dar uită-te! Ce ai în valiză?

- Ceea ceţi-a aparţinut?

- Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui lucrurile mele, hainele, banii?

- Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Au aparţinut pământului.

- Atunci sunt amintirile mele?

- Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ţi-au aparţinut niciodată. Au aparţinut timpului.

- Atunci talentele mele?

- Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Au aparţinut circumstanţelor.

- Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?

- Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Au aparţinut drumului tău prin viaţă.

- Dar soţia şi copiii mei?

- Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Au aparţinut inimii tale.

- Atunci trupul meu?

- Nici acesta nu ţi-a aparţinut niciodată. A aparţinut ţărânei din care a fost luat.

- Atunci e sufletul meu?

- Îmi pare rău, fiule, dar sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţine Mie.

Atunci omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise.

ERA GOALĂ.

Cu o lacrimă de dezamăgire, omul îl întrebă pe Dumnezeu:

- Nu am avut niciodată nimic?

- Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale… Tot ceea ce ai întreprins în viaţă este al tău. Numai faptele tale merg acum cu tine şi vor trage de la sine după cântarul dreptăţii ceea ce a fost bun sau rău. Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Este o călătorie plină de libertate ce-ţi dăşansa să alegi ceea ce trebuie să faci. Tot ceea ce ai făcut, ţie ţi-ai făcut. Dacă ai făcut bine, bine vei avea, şi mulţime de martori vor mărturisi pentru tine, pentru binele făcut şi vei fi pomenit în veac cu bucurie de toţi cei pe care i-ai bucurat. Însă de-ai făcut rău, cu ce te vei alege? Cum vor mărturisi cei ceţi-au fost în preajmă despre tine? Cum ţi se vor arăta cu degetul faptele tale rele, care pe lângă faptul că le-ai făcut, le-ai şi înmulţit printr-un exemplu prost? Şi acum, hai să mergem...

Deci, ia aminte: viaţa reprezintă doar momente. Momente care sunt numai ale tale. Bucură-te din plin de ele! Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta! Trăieşte ACUM… trăieşte-ţi viaţa!!!

P.S. Această pildăeste potrivită în „duminica bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr." Este bine să nu uităm:

1. Dumnezeu este creatorul şi proprietarul a tot ceea ce există pe pământ, iar omul este numai administratorul lor temporar.

2. Bogaţi sau săraci, după zeci de ani de la moarte, vom fi din nou pământul din care am fost făcuţi de creator.

3. Faptele bune, asemenea uleiului vor ieşi la suprafaţăşi vor fi singurii prieteni care ne vor conduce pe drumul veşniciei şi pe scaunul de judecată în faţa marelui judecător. (n.a.)

4. M-am întrebat de multe ori de ce murim? De ce ne uzăm fizic, dacă energia cuantică este infinităşi nu se consumă? Am înţeles târziu că aici pe pământ suntem doar la o şcoală, iar corpul nostru e uniforma necesarăaici. (Prof. dr. Dumitru C. Dulcan).

„1001 CUGETĂRI"

 

Lasă un comentariu