Pledoarie pentru o nouă versiune editorială a eseului Semnificaţia Ardealului de Vasile Băncilă

Motto: „Transilvania clopot îngheţat/ În azur icnind fără de limbă,/ Smulge-mă de-aici de pe pământ/ Şi-n bătaie sacră mă preschimbă (...) / Tu bronzul sunător să fii,/ Eu boţul vineţiu de suferinţă/ Să se audă iarăşi din păduri/ Chemarea la iubire şi voinţă."

(Ioan Alexandru, Transilvania)

Elogiind Marea Unire din 1918, la împlinirea a 20 de ani de la sublimul eveniment, filozoful Vasile Băncilă scrie eseul Semnificaţia Ardealului, publicat în „Gând românesc" la Cluj-Napoca, pe când iredentismul european devenise extrem de agresiv, iar spiritualitatea românească îşi reevalua cu luciditate tradiţiile. Aşadar, eseul filozofului Băncilă nu apare conjunctural, după cum subliniază criticul Petru Poantă în Argument la reeditarea din 1993, prin Editura Clusium, ediţie pe care o cităm în însemnările de faţă, pledând pentru o nouă versiune editorială la zi.

În judecata filozofului, Ardealul e tărâmul personalităţilor, al creatorilor de cultură şi al întemeietorilor de istorie, Şcoala Ardeleană fiind una dintre cele mai organizate mişcări pe care le-au produs românii, o mare „întreprindere politică prin cultură", care s-a impus prin amploare, enciclopedism şi fermitate. Generaţia lui Nicolae Bălcescu ia cunoştinţă de destinul neamului prin cărţile Şcolii Ardelene, având ca surse principalele limbi europene. Ardealul e numit de Vasile Băncilă centrul de „roire istorică" ce cuprinde sensul originarităţii noastre, ţinutul unde a vibrat mai mult sinergia daco-romană. În configuraţia sufletului românesc, Ardealul aduce tenacitatea, adâncimea şi „practicismul organic", la fel simţul metodic de organizare. Tipul de revoluţie „împlinită" e cel al românilor din Ardeal de la 1848, Avram Iancu fiind cea mai deplină figură de revoluţionar român în care ideea şi fapta au fuzionat „arhanghelesc" şi au creat un mit izbăvitor. Exploziile sufletului românesc sunt purtate de Iancu, Horia, Cipariu, Bărnuţiu, Vlaicu, Şaguna, acest „monarh ecleziastic făcut să conducă o împărăţie", de Badea Cârţan, una dintre cele mai uimitoare dovezi de vitalitate şi de legitimitate de a trăi a neamului românesc, „profetul patriarhal şi sfântul pământului, vagabondul sacru, cruciatul singuratic, omul care vorbea în plide, care îndemna şi şfichiuia şi care vedea pretutindeni lupoaica şi Columna lui Traian". În comentariul filozofului, Ardealul e „formă românească esenţială", unind enigma dacică cu ordinea romană, fiind pentru noi „chestiune atât de geneză cât şi de ideal". Semnificaţia Ardealului este „în legătură cu ideea de ordine şi de cultură", cu structura de ordine a culturii româneşti. Aici s-a scris singura epopee românească, Ţiganiada, impresionantul monument de adevăr ştiinţific Dacia preistorică a lui Nicolae Densusianu, inegalabilele dicţionare, de la Dicţionarul de la Buda la cel al lui Sextil Puşcariu, cărţile din epoca lui Gheorghe Lazăr, „un adevărat poem de eroism şi martiraj". În opinia filozofului, Ardealul a dat iluştri delegaţi în istorie şi cultură, prin descălecările în Principate. Studenţii ardeleni aduc spiritul Ardealului şi aerul de distincţie în mediul universitar bucureştean. De asemenea, intelectuali ardeleni „cu rol în Basarabia" dau entuziasm unei populaţii anesteziată de istorie, fiind una dintre cele mai emoţionante manifestări ale energiei ardelene, mai puţin cunoscută. Fără Ardeal, argumentează filozoful, nu ne putem înţelege pe noi înşine.

 

Foto: Cu scriitorul ION BRAD, dialoguri despre Transilvania, la Târgul de carte ALBA TRANSILVANA de la Alba-Iulia.

Lasă un comentariu