„...fiecare din noi (...) suntem şi sfinţi şi oameni în neputinţă."
† Justinian Chira
Timpul a trecut, aşa cum numai el ştie, neperceptibil... Aşa s-a întâmplat să constat, cu surprindere, că slujirea de la Cluj-Napoca, în calitate de arhiereu vicar, a Preasfinţiei Sale, s-a împlinit în toamna anului 1990. Preasfinţia Sa a fost solicitat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să-şi asume iconomia Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. În acest statut de arhiereu titular a fost instalat în data de 11 noiembrie a acelui an, în noua reşedinţă din municipiul Baia Mare. În noua sa slujire s-a nevoit şi a trudit, uneori mucenicind, în condiţiile create de frământările social-spirituale provocate de evenimentele de după decembrie 1989, cu reuşite previzibile staturii sale duhovniceşti, până în duminica a 22-a după Rusalii, din data de 30 octombrie 2016...
Ca preocupare permanentă pentru Înaltpreasfinţia Sa, cu şi fără timp, au fost, pe de o parte, nevoinţele duhovniceşti trecute prin canoane, rugăciunea şi practica faptelor milei trupeşti şi sufleteşti, comuniunea cu enoriaşii din toate categoriile societăţii, iar pe de altă parte, nevoinţele intelectuale îndestulate prin lectură, contacte cu oamenii de cultură, prin scrierea concluziilor spirituale şi a cuvântărilor de învăţătură puse la îndemâna credincioşilor în diferite publicaţii bisericeşti şi laice. Concomitent a publicat experienţele sale duhovniceşti în câteva cărţi: Darurile Bisericii, 1983; Viaţa Maicii Domnului, 1986; Convorbiri în amurg, 2006; Eduard Bogdan, Justinian, 2006; Cuvintele Părintelui - un ghid al frumuseţii lăuntrice, 2009; 'Colo sus în vremea aceea, 2010. În acest context, fac pomenire şi de înregistrările pe bandă magnetică, interviuri sau emisiuni, de care ne putem bucura accesându-le pe Internet.
Ultima întâlnire, faţă către faţă, am avut-o acum un an.
Revederea a fost cu atât mai emoţionantă cu cât rosturile vieţii Înaltpreasfinţiei Sale erau conturate într-o sferă mult mai înaltă..., preocupările erau trecute numai în partea interioară a vieţii. Problemele legate de partea materială erau amintite doar pentru a puncta semnele trecerii sale prin lumea aceasta... Subiectul de dialog a fost sfinţenia. Mi-a repetat în câteva rânduri: „în ultimul timp m-a preocupat sfinţenia, m-auzi dumneata părinte (?), numai sfinţenia..." şi mi-a vorbit despre drumul spre aceasta flancat de credinţăşi rugăciune, de întărirea lor şi de rezultate ale lucrului lor în, şi între oameni. Sublinia mesajul acesta făcând o paralelă între textul din Predica de pe munte rostită de Iisus Hristos „Eu vă spun vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri..." (Matei 5, 44) şi cuvintele Lui Dumnezeu Judecătorul: „aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut" (Matei 25, 40).
Am înţeles că aceste sublinieri se adresau acum mai mult novicilor, învăţăceilor şi ucenicilor, ca o provocare, repetând mereu „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri" (Matei 5,16).
Legat de astfel de provocări Înaltpreasfinţia Sa aşeza şi propria experienţă: „Când Iisus este cunoscut şi ascultat cu adevărat, atunci se face pace în suflet, şi în casă, şi în ţară, şi în lume. Părinte, şi numai căutând să faci aceasta vei avea duşmani, dar te vei apropia de Dumnezeu. Oricine caută să se apropie de Dumnezeu cu adevărat are duşmani, începând de la ispititor şi continuând cu cei pe care acesta îi poate înrola în neiubirea lui."
Ne-am despărţit dupăce mi-a vorbit despre legătura profundă realizată în timp cu lumea spirituală de la aşezământul călugăresc din Rohia şi de faptul că semnele afectivităţii care i-au fost arătate de oameni se vor regăsi într-un spaţiu din Mănăstirea Sfânta Ana.
În loc de urare ne-a binecuvântat, pe mine şi pe soţie, rostind ca într-o rugăciune o subliniere - concluzie duhovnicească: „Rog pe Bunul Dumnezeu să vă dea putere să ajungeţi să iubiţi oamenii, în adevăratul sens al Scripturii, ca să vă umpleţi de dumnezeire, să deveniţi asemenea cu Dumnezeu."
Am zis din suflet, Amin.
...Ne-am îmbrăţişat şi ne-am retras, cu binecuvântare pentru călătorie, ca să ne întoarcem acasă, având la ce medita, mulţumind lui Dumnezeu şi Părintelui drag, Arhiepiscopul Justinian Chira.
Între timp, bunul păstor al sufletelor noastre a fost chemat la cele veşnice, adormind tot într-o zi de duminică, a 22-a după Rusalii, şi tot în vremea în care clopotele bisericii, de data aceasta, din Baia Mare, chemau credincioşii să intre în rugăciune, în comuniunea dumnezeiască din Sfânta Liturghie...
Întârziem în noi această temă de meditaţie rânduită de pedagogia dumnezeiască...
O fi doar o întâmplare, repetarea momentului naşterii pruncului Ioan în Plopiş, după 95 de ani, la adormirea Arhiepiscopului Justinian în Baia Mare?
Rămânem preocupaţi de această experienţă a unui suflet jertfelnic în credinţă, bunătate şi iubire, care s-a născut în această lume şi a treact în cealaltă, în aceeaşi vreme de rugăciune, întrarea în Taina Sfintei Liturghii, şi în aceeaşi zi, cea a Învierii Mântuitorului, trăind un segment de timp dintre două duminici...
Certă rămâne realitatea în care începe şi se încheie viaţa unui suflet care a fost marcată de două naşteri în lumina Învierii: una aici, între noi, alta acolo, dincolo, între îngeri...
Bunul Dumnezeu să-i facă parte de odihnă binemeritată sufletului Părintelui Justinian, Arhiepiscopul, în sânurile lui Avraam, în corturile sfinţilor, pe vecie!
Acestea au fost parte din motivaţiile pentru care duminică, 6 noiembrie 2016, la Catedrala Mare din Târgu-Mureş, în cadrul Proiectului Hrană duhovnicească, Prânz pentru minte, Cină pentru suflet, am oficiat un parastas de pomenire pentru iertarea păcatelor celui care a fost şi a rămas, pentru mulţi creştini, Părintele nostru, arhiepiscopul Justinian.
-sfârşit-
