Apariția volumului „ȘTIINȚĂ ȘI RELIGIE" al părintelui cărturar Ilie Bucur și a părintelui Vasile Țoc reprezintă un moment important în istoriografia ecleziastică românească contemporană. Acest volum, care cuprinde o mulțime mare de texte adunate cu migală de cei doi vrednici slujitori ai altarului străbun într-o colecție remarcabilă, reprezintă diferite modalități de abordare a religiei și a științei de către foarte multe somități atât ale culturii române cât și universale.
Adevărul e în Ortodoxie, Biserica cea rămasă neschimbată de la Hristos și de la Apostoli, până astăzi. Numai cei care au apelat la religie, au putut dezlega sensul vieții. Cei care n-au putut face saltul de la rațiune la credință, au rămas condamnați la „amărăciune", cum mărturisește un mare scriitor și filosof modern, Emil Cioran, care și-a trăit amărăciunea la Paris. Un alt filozof contemporan, tot atât de elevat și tranșant în gândire, de altfel prieten cu Cioran, Petre Țuțea, mărturisea că fără revelație nu se poate ajunge la niciun sens. Înaintea lui o spusese de altfel chiar Mântuitorul: „Fără Mine nu puteți face nimic"(Ioan XV,5).
Autorii, în preocupările lor cărturărești, se apleacă cu meditație asupra unor concepte mari ale înțelepciunii umane și dumnezeiești, precum și asupra modului în care acestea relaționează între ele. Religia și știința relaționează între ele, se influențează și creează meditații extrem de profunde.
Omul a fost creat de Dumnezeu ca ființă religioasă care să unească lumea materială cu cea cerească. Religia este legătura liberă, conștientă și personală a omului cu Dumnezeu. Existența Religiei este dependentă de problema existenței și a cunoașterii lui Dumnezeu.
Trebuie să subliniem adevărul că religia nu este o știință în înțelesul curent al cuvântului; ea este o cunoaștere și nu doar atât. Există o știință a religiei, o istorie a religiei și o filozofie a religiei. Dar acestea nu sunt Religie. Religia se prezintă ca un fenomen spiritual, pur și universal, bazat pe predispoziția înnăscută în om. Factorii care stau la originea Religiei sunt: Dumnezeu și omul. Elementele Religiei sunt: credința că Dumnezeu există și că El s-a revelat omului, că și-a descoperit voia Sa, pe care omul trebuie să o realizeze în lume; trăirea religioasă a omului credincios care traduce în fapte ceea ce crede până la desăvârșirea lui; un anumit ceremonial; simboluri, cultul divin etc. Religia nu se poate mărturisi decât prin trăire și viață religioasă. Prin trăire religioasă înțelegem ceea ce omul simte, gândește și exteriorizează față de Dumnezeu în anumite momente ale vieții. Viața religioasă este constituită din totalitatea trăirilor religioase.
Religia are o latură subiectivă și una obiectivă. Latura subiectivă este dată de ceea ce se simte, de trăirea religioasă ca fapt sufletesc, iar latura obiectivă, de învățătura de credință, de ceea ce se învață. Învățătura creștină cuprinde adevărul revelat de Dumnezeu privind originea, menirea și scopul omului în lume. În creștinism găsim cea mai înaltă și mai curată concepție despre Dumnezeu care ,,este iubire".
Celor care cred în Dumnezeu, Religia le aduce un spor de încredere în mila și ajutorul divin, dar și nădejdea dobândirii vieții veșnice. Acelora care încă nu cred în El, Religia le oferă răspunsul la întrebările fundamentale ale vieții și le arată ce a adus creștinismul în lume: credința mântuitoare în Domnul Iisus Hristos, concepția creștină despre lume, om și viață veșnică, libertatea de a săvârși binele, cultul morților, comuniunea sfinților, legătura celor vii cu cei adormiți, Biblia - cartea vieții, Biserica - așezământul mântuirii, așezămintele sociale, școli întemeiate la streașina bisericii, dezvoltarea culturii, un nou sistem pedagogic. Dar o trăire și o viață religioasă autentică nu este posibilă fără cunoașterea temeinică a adevărului revelat.
Problema originii religiei ca fenomen social și istoric a preocupat și continuă să preocupe pe mai mulți gânditori, savanți, filosofi, toți voind în primul rând să lămurească apariția religiei în omenire prin influența unor elemente sau factori naturali ai mediului fizic și social în care s-a desfășurat viața omului în trecutul cel mai îndepărtat. S-au format astfel mai multe ipoteze sau teorii despre religie și originea ei, fiecare dintre ele pretinzând că oferă un răspuns suficient întrebării: ce este religia și care este originea ei? Teoriile referitoare la originea religiei pot fi împărțite în trei grupe: teorii evoluționiste, teorii raționaliste și teorii nativiste.
Originea religiei e de natură transcendentă, supranaturală, avându-și punctul de plecare în Ființa divină, Care datorită bunătății și iubirii Sale a sădit în sufletul omenesc dispoziția ca acesta să tindă spre Dumnezeu, să-L cunoască și să stea în legătură cu El. Religia este legătura conștientă și liberă a omului cu Dumnezeu. În conținutul acestei legături intră cunoașterea de Dumnezeu și trăirea după voia lui Dumnezeu; iar în aceasta din urmă, se pot distinge două părți: cea de trăire morală și cea de cult divin, adorarea lui Dumnezeu. Prima parte, cea de cunoaștere, constituie partea teoretică a religiei, doctrina, iar celelalte două, anume de trăire morală și de cult, partea practică a ei.
Fiind sădită de Dumnezeu în însăși ființa omului, religia rămâne nedezlipită de om. Geografic și istoric, pretutindeni și totdeauna, prezența umană arată și prezența religioasă, firește, în diferite forme. Formele de manifestare ale religiei, atât în interior cât și în exterior, sunt multe și diferite, după loc, după timp, după comunități umane și adeseori, chiar după persoane. Însă, obișnuit, deși atât de variate, formele religioase respective au fost reduse de către cercetători la trei categorii de religii: monoteism, dualism și politeism.
Religia adevărată, deplină și desăvârșită este și rămâne cea creștină, cu învățătura ei descoperită de Dumnezeu, cu morala ei cea mai înaltă, cu slujirea ei cultică desăvârșit spiritualizată și, în întregime, ridicată la culmea perfecțiunii de către însuși Întemeietorul ei și sufletul ei permanent viu în ea, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat și adevărat Dumnezeu.
Din cele spuse rezultă că în sufletul omenesc există o vie dispoziție religioasă, totul în religie întemeindu-se pe ideea sau cunoștința că există o divinitate creatoare și proniatoare. Această idee și, deci, religia ca legătură între om și divinitate, nu-și poate avea originea decât în revelația primordială dăruită de Dumnezeu primilor oameni.
Volumul de față, elaborat cu atâta osârdie și trudă de Părintele Ilie Bucur și Părintele Vasile Țoc, cuprinde referiri și abordări la importante aspecte ale vieții religioase: la Dumnezeu, la Biserică, credință, rugăciune, religie, dragoste, Cruce, Biblie, Sfânta Liturghie, Creștinism etc. Toate aceste abordări au fiecare importanța și valoarea lor, impunându-se în mod categoric superioritatea religiei creștine ortodoxe dreptmăritoare. Aducem cuvânt de felicitare și profundă apreciere autorilor pentru această carte, precum și pentru întreaga activitate desfășurată de-a lungul timpului.
