Sub geamul luminat al așteptărilor, acum, când decembrie se stinge încet, ca în fiecare an răsună colindul „O, ce veste minunată!", vestind taina nașterii Pruncului Sfânt.
În același zvon de clopoței răsună prelungul ecou al colindelor noastre strămoșești: „La toată casa-i lumină", „Florile dalbe, flori de măr", „Deschide ușa, creștine!", „Trei păstori se întâlniră", „Măruț-mărgăritar", venind din sate cu adânci rădăcini în pământul românesc, mângâindu-ne sufletul. „Sub aripă de înger,/ Sub lacrimă de stea", sub steaua călătoare a magilor, ne mai întoarcem o dată spre strămoși, noi, neamul acesta, uneori pe nisipuri mișcătoare, mereu așteptând acel semn al redeșteptării naționale, noi, cei care de multe ori am trecut apa lacrimei și a răbdării prin vremurile atât de schimbătoare.
Cu credință statornică, venind din datinile unui popor sub tainică lumină, sub aripa îngerului, când „Cerul arde luminos/ Preamărita-L naște pe Hristos", prin zarea tăiată de lumina stelelor iernii pândind pe dealurile speranței, în noaptea unică se întorc ale noastre tradiții neasemuite, tradiții milenare ale înaintemergătorilor, păstrători ai datinilor transcendentale, răzbind prin frământata istorie a Ardealului, coborând, odată cu tulburătoarele variante al Mioriței-colind, din bogata mitologie populară.
Statornici în credință și în lege strămoșească, sub candela speranței, ne încântă, din nou, neasemuitele noastre colinde care vin și se petrec precum un cântec bătrânesc. Conform tradiției creștine, acum, când întâmpinăm preamărita veste a nașterii Domnului Iisus Hristos, sub îndemnul „Să crească, să ne mântuiască", să murmurăm împreună: „Și-acum te las, fii sănătos/ Și vesel, de Crăciun, / Dar nu uita, când ești voios,/ Române, să fii bun!".
Sărbători fericite!
