Vernisajul expoziţiei „Flori de sărbătoare"- Maria Mera şi lansarea de carte „Lunca Bradului - însemnări monografice"

Distribuie pe:

Florile, o minunăţie a naturii, o etapă care odată cu venirea primăverii, odată cu renaşterea naturii colorează, înfrumuseţează şi sunt un subiect inepuizabil pentru pictori. Natura oferă o diversitate inegalabilă, flori ale pomilor, flori ale grădinilor, flori ale munţilor, ale colinelor, ale câmpiilor, flori îmbobocite, flori pline de culoarea maturităţii, flori uscate pregătite pentru rod inspiră iar pe pânză, imortalizate inviorează casele şi sufletele admiratorilor.

Vernisajul expoziţiei de pictură a artistei Maria Mera din Reghin, la Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin, în data de 15.12.2016, cu tema „Flori de sărbătoare", a adus o rază de lumină şi culoare. Lansarea cărţii „Lunca Bradului - însemnări monografice", autori: Daniela Clinceag, Andreea Petruţ şi Rusalina Petruţ, cu această ocazie specială, a încântat, arătând importanţa apartenenţei, a respectului pentru trecut, pentru rădăcini şi pentru locul natal. Reprezentanţi de seamă ai judeţului Mureş: Ilarie Gh. Opriş preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, Florin Burian, preot paroh al Parohiei Ortodoxe Lunca Bradului, Constantin Bogoşel, profesor şi inspector şcolar la diciplina istorie, profesor dr. Florin Bengean, profesor Simion Virgil Bui, profesor Silvia Truţa, director al Şcolii Generale Stânceni, profesor Ileana Vâtcă şi Lucreţia Cadar, primarul comunei Deda, au adus cuvinte de laudă, au apreciat şi au felicitat autorii monografiei şi realizările artistei Maria Mera. „Creatorul ne priveşte prin ochii florilor, prin gingăşia şi puritatea lor", spune artista Maria Mera, şi a dorit să dăruiască celor din jur, prin expoziţia dânsei, „Flori de sărbătoare" seninătate, sentimente de bine, lumină şi culoare.

Născută în oraşul Bacău, artista Maria Mera a absolvit liceul în oraşul Reghin, în anul 1975, a studiat vioara la Scoala de Muzică din Reghin, de tânără a fost preocupată de desen şi de arta decorativă, a lucrat la Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară" din Reghin, de unde s-a pensionat, este membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş din anul 2015. A participat cu lucrări de pictură în ulei pe pânză la expoziţiile colective organizate la Galeria de Artă „Unirea" din Târgu-Mureş, Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin, Şcoala Gimnazială „Mirona" din Reghin, Biserica Ortodoxă nr. 2 şi Motel „Geminii" din Sângeorgiu de Mureş, Tabăra Direcţiei Judeţene pentru Tineret de la Sovata, Bistra Mureşului, Muzeul Olimp din Leptokaria - Grecia, Parohia Ortodoxă din Rimini - Italia, Colchester - Anglia şi Biserica „Sfântu Gheorghe" din Ravenna - Italia. A fost prezentă la taberele de pictură din Târgu- Mureş, Reghin, Sovata, Bistra Mureşului, Sîngeorgiu de Mureş şi Leptokaria - Grecia. Are lucrări în colecţii particulare din Germania, China, Italia, Australia şi România.

Dumnezeu ne-a dăruit florile, pictorii, cu pasiune şi dragoste, surprind scânteia ce ne face mai buni, mai blânzi, mai calzi unii cu ceilalţi şi o dăruiesc tuturor. Expoziţia rămâne deschisă admiratorilor până în data de 15.01.2017, la Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin şi, cu frumosul ei natural, încălzeşte sufletele iubitorilor de carte şi de artă. Felicitări!!!

 

Lasă un comentariu