Cercetătorii elvețieni de la Universitatea Basel, citați de descopera.ro, susțin că bunicii care ajută la creșterea nepoților sau care se implică activ în comunitatea din care fac parte trăiesc mai mult în comparație cu vârstnicii care nu au grijă de rude și nu își ajută semenii.
„Studiul nostru s-a desfășurat pe o perioadă de două decenii, timp în care am constatat că îngrijirea permanentă a nepoților poate fi o activitate cu efecte negative asupra sănătății persoanelor vârstnice, însă dacă bunicii își aduc ocazional contribuția în acest sens se pot bucura de importante beneficii, precum o viață mai lungă.
Această legătură este un mecanism înrădăcinat adânc în trecutul nostru evolutiv, când contribuția la creșterea copiilor era crucială pentru supraviețuirea speciei umane. Pe de altă parte, lipsa contactului cu nepoții poate avea un impact negativ asupra sănătății bunicilor.
În cadrul cercetării au fost analizate date de la peste 500 de persoane, cu vârste de peste 70 de ani, participanții completând chestionare și participând la teste medicale o dată la doi ani, între 1990 și 2009.
Astfel, s-a observat că în perioada de aproape 20 de ani riscul de deces a fost cu o treime mai scăzut în cazul vârstnicilor care contribuiau la creșterea nepoților lor în comparație cu cei care nu făceau acest lucru. Jumătate dintre bunicii care aveau grijă ocazional de nepoți erau încă în viață la zece ani după completarea primelor chestionare și teste. Același lucru a fost observat și în cazul persoanelor în vârstă care nu aveau nepoți însă își ajutau copiii adulți în cadrul unor activități, precum treburile din gospodărie. Spre deosebire de aceștia, circa o jumătate dintre participanții care nu îi ajutau pe alții au decedat în circa cinci ani de la începerea studiului.
Riscul mai scăzut de deces a fost observat și în cazul persoanelor care obișnuiau să ajute alte persoane care nu le erau rude. Jumătate dintre vârstnicii care își susțineau prietenii și vecinii au trăit, în medie, șapte ani după începerea studiului, spre deosebire de cei care nu au făcut acest lucru și care au trăit, în medie, patru ani după debutul cercetării.
Prin ajutorul acordat, aceste persoane pot avea un scop în viață, pentru că se simt utile pentru ceilalți și pentru societate. Ajutorul dat este o activitate care le menține active, fizic și mental, lucru care se observă și în cazul altor activități, precum munca, înscrierea în cluburi sau voluntariatul", explică specialiștii elvețieni.
