Se întâmplă ca, în recile seri ale lui Undrea, înainte de marea veste a Nașterii Mântuitorului, să vezi umblând pe străzile urbei trecători grăbiți spre un ceva anume. Un ceva ce nu are imagine, nici sunet. Doar miros. Miros de sărbători. Miros de brad, de ninsoare, de liniște. Calmul, pacea spre care ne îndreptăm este expresia Luminii Sfintei Iesle. Ne întrebăm adesea ce-ar fi fost, dacă..., ce-am fi fost, dacă... E de preferat să nu cunoaștem răspuns la aceste întrebări. Așa a trebuit să fie! Și așa a fost! A fost un Ceva atât de frumos și atât de astral, încât și după 2000 de ani, ne lăsăm călăuziți de o stea, de un spirit și o energie divină.
Primul colind în fapt de seară. S-a întâmplat! Totul, de acum, are un sens! Truda, nelinștea, graba se dau uitării, iar bucuria, mulțumirea și tihna își ocupă un loc binemeritat în spiritul fiecăruia dintre noi.
Tot așa, a început. A început, în urmă cu zece ani, când s-a dorit ca o fărâmă din spiritualitatea neamului nostru creștin să nu devină o amintire, când colindul românesc a învăluit în armonie chipuri de oameni mari și oameni mici, când forța bucuriei a pătruns dincolo de oboseala cotidianului. Colindăm, Doamne, colind! Și au colindat și oameni mari și oameni mici, au colindat și au adus cu ei tradiția populară. Un proiect de o înălțătoare trăire, inițiat de Grădinița P.P. 6, Târgu-Mureș, sub coordonarea Inspectoratului Școlar Județean Mureș, prin inspectorul pentru învățământul preprimar, doamna profesor Irina Trifan. Și de atunci, din an în an, poposesc în ograda grădiniței colindători de pe toată valea Mureșului ca să răspândească demult întâmplatele adevăruri religioase.
19 decembrie 2016. Săptămâna Crăciunului a debutat cu cea de a X-a ediție a festivalului Colindăm, Doamne, colind. Un motiv de întâlnire a Grădinițelor: P.P. 6, Lumea copiilor, Arlecchino, Codrișor, Manpel, Albinuța, Sântana de Mureș, Nazna, Sâncraiul de Mureș, Paradisul copilăriei, P. N. 13, de întâlnire a 85 de copii preșcolari, 90 de educatoare și 25 de studente, care și-au împărtășit bucuria colindatului; un motiv de ascultare a Stelei, a Sorcovei și Caprei, a Ursului sau Plugușorului, prin care s-a ursit belșug, sănătate și tinerețe. Fascinați de decorul și haina de sărbătoare în care s-a îmbrăcat grădinița, de aripile muzicii oferite prin colinde, de Moș Crăciun, de brazii frumos împodobiți, precum și de costumele populare atent pregătite și purtate cu mândrie, participanții și-au dat frâu liber trăirilor și sentimentelor curate, promovând o amplă gamă de scene biblice. Ieslea luminoasă, Steaua vestitoare a Marii Minuni, taina crailor de la Răsărit, bucuria Sfintei Fecioare, imaginea Pruncului Ceresc și-au făcut simțită prezența în spiritul și vorba cântată a copiilor și a educatoarelor participante la această înălțătoare activitate.
Și era o pace calmă, și era un spirit curat, și era un duh divin în aer... Și era cultură și valoare și muzică și culoare. Cântece legănate, haine țărănești, urări rostite prin glasuri vesele, încântare, mirare, bucurie, emoție, farmec, toate au ținut isonul acestui frumos festival. Ca un farmec pătruns dintr-un colț de istorie creștină. Și farmecul acesta am dori să învăluiască toate ființele care știu ce înseamnă valorizarea Iubirii divine, care știu ce înseamnă faptul de a fi copil și știu ce mare importanță are vârsta de 3-6 ani în formarea și dezvoltarea omului.
Totuși, pledoarii pentru festivaluri, serbări, sărbători s-au scris și se vor mai scrie. Dar să nu uităm esențialul: dacă n-ar fi fost Nașterea Fiului lui Dumnezeu, dacă El nu s-ar naște în fiecare an pentru noi, atunci n-ar fi nici Crăciun și nici colindat. Neființa, lipsa de har, dorul după morală, necunoașterea dăruirii, toate acestea ar fi fost luat locul Eu-lui creștin. De aceea, să stăm uneori și să ne aducem aminte de cât de frumos era cândva, de câtă pace era cândva. Și acum este! Și acum ar putea fi! Fiecare dintre noi este responsabil cu o mică parte a ei. Să lăsăm deoparte orgoliul, mândria! Să abandonăm cursa fără sfârșit a ambiției și a puterii! Armonia cu noi și cu lumea întreagă, pacea cu noi și cu cei din jurul nostru să ne fie călăuze. Ce frumos ar fi dacă ne-am propune toate acestea măcar acum, la început de an, iar, la sfârșitul lui, să fim împăcați cu noi și cu cei din jurul nostrum dintr-un motiv atât de simplu: am încercat. Nu am schimbat lumea. Dar am făcut-o mai bună. Nu vom fi perfecți, dar vom fi devenit mai nobili în gând, în cuvânt și în faptă! Să ne deschidem puterea voinței noastre și să credem că, dacă vrem, reușim!
Și, inclusiv din aceste motive, din an în an, în multe locuri ale acestui bătrân rotund românesc, se ivesc la ferestre oaspeți cu azur în gene și zăpadă pe opinci,... ce cântară și urară și plecară ca un dor...
