Germania introduce taxa pe autostradă

Distribuie pe:

Berlinul a ajuns la un acord cu Comisia Europeană pentru introducerea unei taxe pentru autoturismele aflate în tranzit. Valoarea vignetei variază în funcție de nivelul de poluare al mașinii și de perioada pentru care e eliberată.

Șoferii străini vor putea cumpăra abonamente pe termen scurt, de 2,5 euro, pentru 10 zile, nivelul maxim de taxare fiind de 130 de euro pe an. Până acum erau taxate doar autocamioanele naționale și străine, cu o greutate mai are de 7,5 tone.

Și șoferii germani vor fi obligați să cumpere un abonament anual de 130 de euro, dar o parte din sumă va fi compensată printr-o reducere a actualelor taxe pe mașini.

Ministrul german al Transporturilor spune că noua taxă va aduce 500 de milioane anual la buget, iar banii vor fi investiți în infrastructură.

Începând din această toamnă, cei care merg cu mașina în Germania vor plăti taxa dacă vor circula pe autostrăzi.

Lasă un comentariu