După o scurtă perioadă de înșelătoare tăcere, dovadă că ei coceau ceva, scăunașii-autonomiști au început, din nou, să scoată nasul obrăzniciei, după ce au fiert mărgeaua șerpească în cotloanele și grotele demne de un Ev Mediu, să măcănească, cerșind, pentru împlinirea visului lor imposibil, autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc. Zece inși de etnie maghiară, în frunte cu președintele inițiativei - Arus Zsolt Istvan, din Gheorgheni, au inițiat un proiect de lege pentru autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc, inițiativă publicată în Monitorul Oficial. Trebuie precizat că inițiativa, o nouă obrăznicie, a primit aviz negativ din partea Consiliului Legislativ. Inițiativa are nevoie de 100.000 de semnături, din minimum zece județe, iar în fiecare județ, potrivit articolului 74 din Constituție, trebuie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături. Apoi, proiectul va fi depus la Parlament, pentru a fi votat. „Comunitate autonomă cu personalitate juridică" - cum se exprimă ei -, Ținutul Secuiesc, atât de dorit de scăunașii-autonomiști, ar urma să cuprindă județele Harghita, Covasna și o parte din Mureș.
Ce doresc separatiștii? Autonomie administrativă și politică față de Statul Român, limba maghiară - oficială, autonomia teritorială urmând să aibă un președinte ales prin vot. Bineînțeles, deși ei sunt convinși că șansele sunt minime, încearcă marea cu degetul. Crearea unei „entități statale distincte", paralelă cu statul național, unitar român, vine în contradicție cu Constituția, Legea fundamentală, care prevede, cât se poate de clar, la articolul 1: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil". Așadar, și „național", și „unitar", și „indivizibil"!
Deci, obrăznicia separatistă continuă! Context în care vom apela la o „scurtă istorie" autonomist-separatistă, în rândurile care urmează, deoarece, pe lângă o fostă Regiune Autonomă Maghiară, au existat și alte tentative similare, postdecembriste, care, bineînțeles, au eșuat. În august 1952, când Constituția României se clocea la Moscova, la ordinul „tătucului popoarelor", Iosif Vissarionovici Stalin, cu largul sprijin al „consilierilor" sovietici din România, țară ocupată, de Armata Roșie, după 23 august 1944, lua ființă Regiunea Autonomă Maghiară, de tristă amintire pentru românii ardeleni. Din sintezele informative ale Securității Statului din acele timpuri, avem prilejul să aflăm cum au reacționat, încă din iulie 1952, minoritarii maghiari de pe cuprinsul actualelor județe Harghita, Covasna și Mureș. Dorința lor era ca „Regiunea Autonomă Maghiară să fie atașată Ungariei", ca pe timpul ocupației horthyste a Diktatului de la Viena, „în nordul Ardealului să fie, din nou, Ungarie", „Regiunea Autonomă Maghiară va fi o republică autonomă", „toate liceele cu limba de predare română să plece din Gheorgheni și din zonă", „toți românii să plece, ca să scăpăm de valahi". Cam așa gândeau ei! Mai e nevoie și de alte exemple ale autonomiei maghiare? „În administrație să fie folosită doar limba maghiară!", „arborat va fi doar drapelul unguresc", „hotarele Regiunii Autonome Maghiare vor fi cele din 1940-1944", „capitala va fi la Târgu-Mureș", iar „limba oficială - maghiara". Iar un student de la IMF, arogant, plin de ură clama: „În regiunile unde predomină populația maghiară va fi constituită o Republică Autonomă Maghiară (…) Ar fi foarte bine dacă toată populația românească din acea Republică Autonomă Maghiară ar fi expulzată din ea, pentru ca aici să trăiască numai maghiarii". Așa vedeau ei autonomia! Afară cu românii din pământul țării lor! Acesta a fost începutul! Unii așa judecă și azi!
Întrunit, la Sfântu Gheorghe, la 26 octombrie 2003, Consiliul Național Secuiesc (CNS) decide să fie înaintată Parlamentului României forma finalizată a proiectului „Statutului de Autonomie a Ținutului Secuiesc", întocmit de dr. Csapo József, „senatorul cu papion", lansând și o „Hotărâre privind Autoadministrarea Scaunelor Secuiești și Autonomia Ținutului Secuiesc". O nepermisă obrăznicie încă de pe atunci, șocând prin neobrăzare, dispreț și sfidare. Autonomia Ținutului Secuiesc (Terra Siculorum) - spuneau autorii mizeriei, tentați, cum spuneam, să încerce marea cu degetul - nu lezează integritatea teritorială și suveranitatea națională ale României"! Obrăznicie urmată de un potop de formulări: „autodeterminare internă", „subsidiaritate", „autoadministrare", „condiții istorice", „păstrarea identității naționale" etc. O încercare eșuată de a îmbrăca niște pretenții absurde în staniolul interesului de grup al separatiștilor-autonomiști și a-i prosti pe niște naivi politicieni români, care habar nu aveau și nu au despre ce se petrece prin Ardeal, necunoscători ai istoriei acestor pământuri românești. De fapt, ei spun și fac tocmai ce mereu ascund! Doar prin autonomie teritorială pe criterii etnice, deci prin rupere, ei simt că există acea „garanție a egalității depline cu românii". Deci, nu drepturi, deoarece le au din plin. Ei se vor mai egali ca alții (românii), vor supradrepturi și privilegii!
Tot la 26 octombrie 2003, ei merg și mai departe în nepermisa lor sfidare, lansând și acea „Proclamație a locuitorilor autohtoni de naționalitate maghiară", care, „pășind pe drumul autodeterminării interne", „afirmându-și acest drept și voință", cer, imperativ, să li se ia în considerare prevederile referitoare la autonomia teritorială, drept „cerințe legitime". Din nou o culme a obrăzniciei separatist-autonomiste!
Solicitând „garantarea autonomiei teritoriale", cei prezenți la acel complot al bubei se adresează nu doar Parlamentului și Guvernului României, ci și Parlamentului și Guvernului Ungariei, statelor din Uniunea Europeană, cerându-le să sprijine revendicările privind așa-zisul Ținut Secuiesc, condiționând accederea României în Uniunea Europeană doar în schimbul realizării cerințelor lor absurde.
Începe altă pleavă a pretențiilor și a șantajului, a nesimțirii, bazate pe învolburările urii. Marko Bela, pe atunci liderul UDMR, nu se rușina, deloc, să afirme: „Țelul nostru este unul și același - autonomia! Programul politic al UDMR afirmă că ținta Uniunii este autonomia!". Clar. Cât se poate de clar!
Scopul zbaterilor lor era și este unul singur: eliminarea articolului 1 din Constituție, federalizarea României, care să devină stat multinațional, de dragul unei enclave separatiste în inima țării, un fel de stat în stat, o „Republică Trei Scaune". O bicefalizare a patriei noastre, de dragul unor aberații născute de halucinațiile lor, cu gândul la o „Romgarie", o întoarcere la idei din Evul Mediu, la acea Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire pentru români, cadoul lui Stalin, sub presiune ungurească. Din păcate, talibanii separatiști au uitat și uită mereu niște adevăruri fundamentale, argumente care oricând le zădărnicesc scenariile. România, conform primului articol din Constituție,
nu-i stat multinațional, ci național, unitar și indivizibil, limba oficială în stat este româna, stăpână acasă, așa că o altă sperată „autonomie teritorială și lingvistică" se potrivește ca nuca în perete.
Învrăjbirile din 1990 încoace, continuă, minoritarii maghiari din județele Harghita și Covasna refuză să vorbească românește. Încă de pe atunci printre pretențiile promovate și mereu invocate se afla UMF Târgu-Mureș, ei dorind să învețe medicina doar în limba maghiară, deci o medicină doar pentru etnicii maghiari, în contextul în care refuzul de a vorbi limba română este, de ei, considerat un mare „merit". Pentru asta luptă ei cu atâta elan pentru enclavizarea României, Marko Bela considerând că acel articol 1 din Legea fundamentală a țării - Constituția - „este un eșec pentru UDMR și trebuie schimbat!".
Recurgând la aceeași „strategie a pașilor mici", la 17 ianuarie 2004, în toate documentele și programele UDMR a fost preluat proiectul de „Statut al autonomiei Ținutului Secuiesc". Iar mai-marii clipei, ai noștri guvernanți, au tăcut mâlc, muți ca o stâncă, deși li s-a adus la cunoștință că CNS (Consiliul Național Secuiesc) pregătește organizarea unui referendum pentru consultarea maghiarilor din Harghita, Covasna și Mureș, tăcând complice în fața unei noi obrăznicii privind aspirațiile separatiste pe criterii etnice. Documentul, care revendica autonomia teritorială a zonei, cu județele Harghita, Covasna și Mureș, nu i-a neliniștit pe guvernanți, în atitudinea lor lașă, complice, antinațională. Asta, cu atât mai mult, cu cât documentul ruperii și al separării teritoriale a fost înaintat, succesiv, Senatului și Camerei Deputaților.
În anul 2006, mai-marii guvernanți s-au complăcut în aceeași cunoscută amorțire, când liderii CNS au organizat „adunările secuiești" de la Odorheiu Secuiesc și Ditrău, când mai-marilor clipei le-au dat chiar un „ultimatum", pentru soluționarea „itt és móst", a revendicărilor autonomiste. Au mers până acolo, încât au amenințat cu ieșirea în stradă și cu „nesupunerea civică". Demersurile separatist-autonomiste au continuat și în anii următori, prin intervenții, inclusiv la autoritățile de la Budapesta.
Un „referendum oficial" a fost organizat și la 31 noiembrie 2008, apelând la supunerea aprobării publice „a unui proiect de hotărâre vizând modificarea limitelor teritoriale ale actualului județ Covasna și înființarea unității administrativ-teritoriale «Ținutul Secuiesc»". Pentru a-și atinge scopul sunt născocite abuzuri comise de autoritățile române asupra minorității maghiare, pentru a impresiona străinătatea, pentru atingerea scopului lor invocând „modelele autonomiste din Tirolul de Sud, din Catalonia", contând pe sprijinul unor extremiști din Parlamentul Ungariei. Totul, în numele „doleanțelor legitime ale maghiarilor din România". Acțiunile separatiste le-au fost susținute de grupuri politice și civice din Ungaria, din diaspora maghiară, de FIDESZ-ul lui Viktor Orban, de Nemeth Zsolt, la care se adaugă sprijinul puternic din partea „bisericilor istorice maghiare" din România, promovând conceptele și acțiunile prohungariste de esență etnic-separatistă. Era contextul în care Antal Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe, amenința, fără pic de rușine: „Dacă nu primim autonomie, românii din cele două județe vor avea soarta sârbilor din Kosovo", provincia majoritar albaneză care și-a declarat, unilateral, autonomia! De reținut că 40 de preoți ai Eparhiei Reformate Piatra Craiului considerau că „Ținutul Secuiesc trebuie să funcționeze ca o regiune de sine stătătoare".
Ideea autonomistă a fost îmbrățișată și vânturată, cu orice prilej. Printre cei care s-au implicat în acest scenariu sunt multe „grupuri neorevizioniste ungare și extensiile autonome ale acestora". În demersul de incitare a etnicilor maghiari din România, la nesupunere civică, chiar și la acțiuni revendicative cu caracter violent, s-au implicat: HVIM (Mișcarea de Tineret 64 de Comitate), EMI (Tineretul Maghiar din Ardeal), Vona Gabor, fondatorul Gărzii Maghiare, președintele „Jobbik", de inspirație nazistă, grupuri extremiste de sorginte ungară, cu caracter revizionist și iredentist. Ei sunt cei care mereu scandează - „Să piară Trainonul!", organizează acțiuni de natură extremistă și revizionistă, propagând idei autonomist-separatiste. Politica izolaționistă, coborârea, la 15 martie 2008, în bernă, a drapelului României, în semn de doliu, pe clădirea Consiliului Județean Covasna, refuzul amplasării Tricolorului, deci a drapelului național, pe clădiri ale Statului Român, refuzul intonării Imnului de Stat al României, toate sunt provocări clare, autonomiste, printr-o secesiune, pe care ei o doresc un fel de Insulă a Șerpilor în inima României!
Primarii municipiilor din Harghita și Covasna, doritori ai autonomiei teritoriale „prin forțe proprii", cu chipul așa-zisului Ținut Secuiesc, de fapt o reînființare a fostei Regiuni Autonome Maghiare, merg cu gândul și mai departe, în nemernicia lor. În postura unor lacomi, a unor nesătui, ei vor și un Partium autonom, compus din zonele Bihor, Satu Mare, Arad, Bistrița-Năsăud, Sălaj…
În cadrul acelorași „pașii mici", la 31 martie 2008, la ședința Consiliului Județean Covasna, a fost adoptată stema, drapelul și fanionul județului, cu însemne de natură nostalgică, revizionistă. Ele nu conțin nici măcar un singur element reprezentativ pentru simbolurile, istoria și cultura comunității românești de acolo. O constantă a campaniilor de presă ale publicațiilor „Hraomszek", „Europai Idõ", „Szekely Hirmondó", „Harghita Népe", „Udvarhely Hirado", a altor multor publicații maghiare, o constituie destructurarea statului național, unitar român, indivizibil, lansând atacuri mediatice împotriva instituțiilor fundamentale ale Statului Român. Cutume anacronice, teorii revanșarde, dezinformarea sunt folosite din plin. Scopul? Autonomia și drepturile colective! Politica identitară agresivă este folosită, cu obstinație, pentru propagarea dezideratelor autonomiste.
Așadar, totul a plecat în anul 2003, prin strategia „pașilor mici", de la acel proiect al „Statutului de Autonomie a Ținutului Secuiesc", al senatorului de Bihor, Csapo József, nașul ideii autonomiste, idee urmată de elucubrațiile separatist-autonomiste, cu ambiția de a strânge, din România, din Ungaria, Slovacia, Austria, Italia, Spania, Marea Britanie, Franța și Croația, acel milion de semnături pentru autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc. Un gând al zădărniciei, susținut prin Ungaria, patria-mamă, prin premierul Viktor Orban, prin Vona Gabor, prin Tökés László și Kelemen Hunor. Toate visele, dorințele lor autonomiste duc la discriminarea românilor din Harghita și Covasna, la marginalizarea lor, lovind tocmai în păstrarea și afirmarea identității lor.
Motiv să le mai spunem o dată: zdroabă degeaba!
