AU FOST INVENTAȚI OCHELARII INTELIGENȚI

Distribuie pe:

Oamenii americani de știință de la Colegiul de Inginerie al Universității Utah, citați de descopera.ro, susțin că dificultățile întâmpinate de persoanele care nu văd la depărtare sau, din contră, de cele care nu observă detaliile la apropiere sunt acum rezolvate de o pereche de ochelari inteligenți.

„Acești ochelari au fost realizați de o echipă de oameni de știință, condusă de Carlos Mastrangelo, specialist în inginerie electronică și computere, dar și pacient cu tulburări de vedere.

Ochelarii inteligenți funcționează pe baza unui senzor de distanță amplasat între lentile, care le dictează acestora să își schimbe curbura. Astfel, lentilele focalizează automat pe obiectul pe care purtătorul îl privește, chiar dacă acesta se află la distanță sau aproape.

Acest lucru înseamnă că acele zile în care trebuia să purtăm ochelari bifocali sau în care trebuia să schimbăm constant ochelarii de miopie cu cei de citit se apropie de final.

Ochiul uman are în structura sa o lentilă care ajustează profunzimea focală în funcție de ceea ce vedem. Pe măsură ce omul îmbătrânește, această lentilă naturală își pierde abilitatea de a modifica focalizarea. Tocmai din acest motiv, mulți oameni au nevoie de ochelari pentru citit sau de ochelari bifocali pentru a vedea obiectele de aproape și ochelari obișnuiți pentru a vedea la distanță.

Majoritatea oamenilor care poartă ochelari de citit trebuie să-i scoată și să-i pună la ochi de nenumărate ori pe zi. Însă, nu mai trebuie să facă asta, ci să poarte acești ochelari inteligenți, iar imaginea este mereu clară.

Sperăm ca, în următorii trei ani, să reușim să adaptăm dimensiunile, ramele și forma ochelarilor, astfel încât aceștia să fie mult mai confortabili pentru purtători. Prețul acestor ochelari încă nu a fost stabilit cu exactitate, dar estimăm că vor costa între 500 și 1.000 de dolari", ne explică specialiștii americani.

 

Lasă un comentariu