Nevoia oamenilor de a-și confecționa unelte și obiecte necesare vieții cotidiene a existat din cele mai vechi timpuri. Materia primă de care aveau trebuință le-a fost la îndemână: pământul, lemnul, piatra, pieile de animale. Mai târziu au apărut metalele, prin prelucrarea cărora au fost parcurse noi etape de cultură și civilizație. S-a ajuns treptat la confecționări de obiecte casnice care să răspundă în egală măsură atât nevoii de utilizare, cât și rafinamentului crescut în diferite faze de afirmare a societății.
Civilizația dezvoltată în spațiul carpato-dunărean a cunoscut toate formele de evoluție socială și materială înregistrate de istorie. Epoca bronzului, urmată de cea a fierului, a favorizat dezvoltarea pe orizontală a diferitelor îndeletniciri de prelucrare a materiilor prime existente din belșug. Concomitent cu acestea s-a ajuns la o specializare în confecționarea uneltelor și a obiectelor de uz casnic. Cei mai pricepuți în făurirea acestora au transmis urmașilor darul dobândit prin muncă și har. Aceștia au fost meșterii care au prelucrat materia primă, punând bazele a ceea ce numim meserie. Cu timpul, meșterii s-au organizat în bresle, care erau asociații de meșteșugari de aceeași branșă.
Orice obiect din casa, curtea sau ograda unui om era produsul unui meșter. Breslele din care aceștia făceau parte erau bine organizate la sate și orașe. În secolul al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea breslele se diferențiau din punct de vedere social. „La orașe, meșteșugarii alcătuiau una din categoriile sociale de bază. În majoritatea lor, ei erau grupați pe profesii pe diferite ulițe din cadrul orașului sau mahalalelor, care purtau, de obicei, denumirea meșteșugului practicat de fiecare grupare meșteșugărească" (Adrian Rezeanu, Toponimie bucureșteană, București, 2003).
Numele meseriilor și al ocupațiilor formează un microsistem lexical la nivelul limbii comune, iar numele de familie provenite de la acestea alcătuiesc un microsistem antroponimic.
În cartea „Microsisteme antroponimice românești" am reținut 361 de unități de nume de familie provenite de la nume de meserii și ocupații. Am remarcat că în timp s-a ajuns la o diversificare a specializărilor în cadrul aceleiași meserii. Celei de lemnar i se asociază meseriile de bănicer, blidar, butar, covătar, dârvar, dogar, dulgher, lădar, lingurar, ploscar, raclar, rotar, tronar; din meseria de fierar s-au desprins cele de cazangiu, căldărar, cuțitar, lăcătuș, potcovar.
Unele nume de familie din acest microsistem antroponimic, provenite de la apelative care aparțin unor graiuri locale, prezintă concentrări de frecvență în ariile de răspândire ale acelor apelative, dar figurează și în alte regiuni, ca urmare a migrării purtătorilor lor în alte zone geografice. Pot fi date ca exemplu perechile: cizmar - ciubotar, coșar - funar, prunar - perjer, vărzar - curecher, de la care au rezultat nume de familie a căror distribuție în teritoriu corespunde zonelor de proveniență a apelativelor de la care se revendică.
Supranumele de la care au rezultat numele de familie provenite de la nume de meserii și ocupații erau antroponime active în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Multe din apelativele de la care au rezultat acestea sunt ieșite din uz: boiangiu „vopsitor", butcar „vizitiu", glăjar „geamgiu", pătular „dulgher, constructor de pătule", podar „persoană care conduce un pod umblător; măturător al străzilor podite", sacagiu „cel care cară apă cu sacaua", șoimar „dresor de șoimi", tronar „tâmplar care face tronuri (coșciuge)" etc.
De la supranumele meseriașilor cu mare reprezentativitate în comunitățile orășenești și sătești au rezultat nume de familie care înregistrează astăzi frecvențe foarte mari. Ilustrez acest lucru cu nume de familie cu frecvența mai mare de 2000: Băcanu 3474, Bărbieru 2549, Bivolaru 2854, Blănaru 3653, Bucătaru 4094, Butnaru 8880, Căldăraru 4621, Căpraru 2870, Chelaru 7754, Cimpoeru 3134, Ciobanu 68757, Ciobotatu 10998, Cismaru 4361, Ciubotaru 6714, Ciurar 5535, Ciuraru 3848, Cîrciumaru 2715, Cobzaru 3871, Cojocariu 10127, Cojocaru 42270, Croitoru 19784, Cruceru 4313, Dascălu 15614, Dogaru 13259, Dulgheru 3585, Feraru 10912, Fieraru 6655, Grădinaru 7289, Harabagiu 2666, Jitaru 3526, Lăcătuș 15455, Lăcătușu 4368, Lăutaru 2570, Lemnaru 2542, Lingurar 10682, Mocan 5617, Mocanu 44904, Morar 13889, Moraru 26903, Olar 4355, Olariu 12491, Olaru 24686, Păcurar 5191, Pădurariu 3800, Păduraru 9545, Pescaru 2642, Petraru 2298, Pînzariu 2452, Pînzaru 2027, Podaru 3391, Prisacariu 2986, Prisecaru 3723, Purcaru 3135, Pușcașu 9033, Rotar 4048, Rotariu 9031, Rotaru 31272, Stuparu 3462, Surugiu 4085, Tăbăcaru 2773, Timar 2479, Trăistaru 3468, Văcaru 3188, Vărzaru 2788, Vizitiu 4615, Zidaru 3211.
Pentru 10 nume de familie, specifice regiunilor Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, prin absența lui -u final, ca intervenție a administrației ungurești din aceste regiuni, până la 1918, redau numele românesc de familie cu frecvența absolută, iar în paranteze frecvența din județul Mureș, precum și corespondentul unguresc, cu frecvența absolută și cu cea din județul Mureș:
Bucătar 19 (x), Szakács 3470 (968); Ciurar 5535 (386), Rostás 9000 (1834); Cojocar 1010 (22), Szûcs 3174 (39); Croitor 1537 (144), Szabo 40025 (6323); Dogar 601 (136), Kadar 9536 (583); Grădinar 401 (59), Kertesz 1095 (216), Mirar 13889 (1081), Molnar 18498 (2696); Olar 4355 (375), Fazekas 8606 (1010); Plugar 242 (x), Beres 1277 (397); Rotar 4048 (433), Kerekes 4376 (596).
Valorile mici ale numelor românești s-a datorat politicii statului unguresc de maghiarizare a acestora, exercitată până la 1918.
Sub aspect lingvistic, unitățile de nume care aparțin acestui microsistem antroponimic prezintă interes pentru cercetări fonetice, dialectale, de istoria limbii române, de vocabular. Numele de familie actuale reflectă o realitate lingvistică și socială din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primele două decenii ale secolului al XX-lea, când s-a încheiat procesul de instituționalizare a numelui de familie din vechiul regat, ca urmare a aplicării Legii asupra numelui din 1895.
Numele de familie provenite de la nume de meserii și ocupații reprezintă un eșantion particular și important în cadrul microsistemelor antroponimice românești. Cele 361 de nume de familie identificate (nu am reținut derivate ale acestora) sunt purtate de 788.842 de persoane.
(Bibliografie: Teodor Oancă, Microsisteme antroponimice românești, Craiova, 2016)
