Ceea ce caracterizează societatea românească prezentă, prin permanenta stare de instabilitate și insecuritate, percepută ca o simptomatică labilă și un stereotip psihocomportamental individual și colectiv, până dincolo de pragul suportabilității, prin cauzele presupuse și efectele induse, este acest fenomen social desemnat prin conflictele sociale, perceput ca un modus vivendi, manifestat în forme și intensități diferite, la toate palierele societății. De aceea, pe fondul consecințelor ce le implică un asemenea fenomen complex și continuu, cred că devine oportună analiza sa atât sub raport morfologic - ca forme de manifestare, cât mai mult din perspectiva etiologiei - registrului cauzelor care au condus la această bulversare generalizată a societății românești postdecembriste, aflată sub zodia alienării, urii și discordiei, și care în această perioadă cunoaște forme și amplitudini fără precedent. Desigur, forma radicală a conflictului social este reprezentat de revoluția socială și implicit de criza de sistem, care reclamă asemenea schimbări sociale majore, ceea ce nu s-a întâmplat încă, această perioadă convulsionată a tranziției prelungite fiind agrementată cu forme mai puțin radicale ale conflictelor sociale și psihosociale, dar care pe termen mediu și lung pot produce efecte cu consecințe economice și sociale, asemenea unei revoluții sociale sau chiar a unui conflict militar. De aceea, războiul psihologic, pe fondul scăderii moralului și a coeziunii sociale, substituie în cea mai mare parte asemenea conflicte militare și/sau revolte sociale - revoluții sau a unei lovituri de stat, care se subînțelege, schimbă o putere cu altă putere, dar nu și regimul politic sau forma de guvernământ.
În mod evident, ceea ce interesează mai mult sociologia și psihosociologia, ca științe care studiază un asemenea fenomen micro și macrosocial, cum este conflictul social, sunt atât cauzele care le generează și susțin, cât și efectele induse, care cunosc mai multe stadii și intensități. Dacă ne referim la registrul etiologic al acestor conflicte, și aceste cauze sunt diferențiate de la o formă de manifestare la alta, fiind de regulă emergente și corelative, totodată, cu starea de criză în care se găsește societatea, și mai ales anumite structuri sociale, cum ar fi instituțiile puterii și mecanismele de funcționare ale acestora, pe fondul acestor disfuncții de ordin structural și suprastructural. Mai precis fiind spus, de la nivelul puterii statului și a instituțiilor conexe prin care funcționează sistemul politic din societate aflat, la rândul său, într-o asemenea stare de criză și conflict interinstituțional.
De unde rezultă că orice formă conflictuală, și cu atât mai mult conflictele sociale radicale, apar pe fondul unor structuri patologice ale sistemului societal, mai precis a unui determinism sistemic structural disfuncțional, al căror structuri devin în cea mai mare parte inutile și ineficiente, întreținând prin asemenea disfuncții asemenea stări tensionate și convulsii sociale. Nu mai este niciun secret cu privire la rolul unor asemenea structuri ale suprastructurii instituționale, cum ar fi cele care reprezintă o parte a așa-numitului „Binom", din configurația așa-zisului „Sistem" de tip băsescian, care prin mecanismele acestora, concretizate în denunțuri - delațiune, diversiune politică, șantaj, intimidare, monitorizare selectivă și subiectivă, blocaje, instigare și manipulare, întrețin disfuncțiile și conflictele sociale atât sub raportul intereselor și a conflictului de interese (cel național cu cele private-individuale și/sau colective, convergente spre ceea ce putem denumi prin sintagma de „stat mafiot", el însăși constituindu-se într-un factor etiologic determinant în plan suprastructural, fiind format dintr-o asemenea încrengătură de interese cu un real potențial conflictogen distructiv), cât mai mult prin prisma inegalităților sociale și a stratificării polarizate a societății, ca fenomene ce atrag și antrenează, la rândul lor, alte fenomene psihosociale și psihologice, cum ar fi insecuritatea, nemulțumirile, insatisfacțiile, stresul, în mod deosebit stresul negativ sau distresul, suprastresul și overstresul, ca stres generalizat, pe fondul temerilor și a lipsei de încredere, la care se adaugă frustrările de orice gen, și mai ales intoleranța la frustrare, ca surse conflictogene, cu impact imediat și/sau de durată.
Insistând asupra cauzelor care stau la baza permanentizării acestei stări sociale, mai mult decât stresante pentru fiecare membru al societății, voi evidenția faptul că, între cauze și efecte, după cum este firesc, se desprinde un fenomen mai puțin cunoscut și analizat, exprimat prin faptul că unele cauze se regăsesc și întrepătrund în același timp cu efectele, devenind interschimbabile, ceea ce conduce spre o asemenea stare conflictuală prelungită, greu de soluționat. Spre exemplu, promovarea unor incompetenți în unele structuri de putere, cu statusuri incongruente (neacoperite prin pregătire și experiență profesională sau ocupațională, cum ar fi președintele și nu numai), pe lângă faptul că declanșează și întreține un așa-numit conflict dintre status - funcție și rol - atribuții, metaforic aș spune că pălăria care o poartă vremelnic este susținută mai mult de „gât" (protecția unora din interior și din afară, dacă ne referim la cel mai înalt nivel politic, mai ales prin puterea de influență), și nu de „cap" (competență, autoritate profesională și deontică, alături de legitimitate), atrage pe de o parte dereglări la nivelul sistemului, iar pe de altă parte, la nivelul individului și a grupurilor defavorizate. Aceste nemulțumiri și frustrări se adâncesc mai ales atunci când pe lângă incompetență și privilegiile de care se bucură acești favorizați ai sistemului (magistrați, servicii, demnitari și alte categorii ale gulerelor albe care protejează acest așa-zis sistem și stat mafiot, ca organisme represive), se adâncesc inegalitățile și conflictele de interese dintre cei care conduc și cei conduși, pe de o parte, și criza economică și socială-morală, pe de altă parte, în ultimă instanță starea conflictuală și conflictogenă, ca premisă latentă a acestor conflicte manifeste.
(va urma)
