Ansamblul Folcloric ,,DOINA" din Albeşti - 50 de ani de existenţă

Distribuie pe:

I-am văzut miercuri, 22 februarie 2017, oare pentru a câta oară, pe o parte din membrii Ansamblul Folcloric ,, Doina'' din Albeşti, veniţi, aşa cum o fac în fiecare an, la „Casa Iancului'' să colinde, să doinească, să horească sufletul Avrămuţului nostru cel blând şi drag ce îi aştepta îmbiindu-i cu o seară primăvăratică şi caldă, prima din acest an. Şi au venit aşa cum îi ştim, demni şi mândri, bărbaţi şi femei de toate vârstele, ba şi cu o copiliţă după ei, îmbrăcaţi în frumosul lor port popular care-i ţine mereu legaţi de bunii şi străbunii lor, trăitori acolo, în cuibarul veşniciei, la mal de Târnave, cu dor şi dulceaţă în glas, să ne aducă aminte, măcar pentru o clipă, de rădăcinile noastre, ale tuturor, care sunt acolo, la ţară, şi de care noi orăşenii ne-am rupt ,,domnindu-ne'' şi „şcolindu-ne" într-atât încât uneori am uitat de ele.

Au venit pentru noi şi pentru Iancu ca să-i spună că, aici, în pătimitul şi jertfelnicul Ardeal, mai toate ale sufletului nostru de români se fac şi se desfac sub umbra măreţiei lui, să-i amintească că nu l-au uitat şi că astăzi vremurile sunt din nou tulburi şi viforoase, înşelătoare şi mincinoase, că suntem mai dezbinaţi şi dezuniţi ca niciodată, că iară e nevoie ca spiritul său să ne adune laolaltă, să ne închege, să ne dea putere şi tărie pentru a birui vremea şi vremurile.

Au venit să ne aducă aminte că iară s-au strâns pe la hotare duşmani hulpavi care ne pândesc, că neprietenii sunt strânşi jur-împrejur şi abia aşteaptă acea clipă să mai mai ciuntească fiecare pentru ei din strămoşeasca noastră moşie, că acum avem prea multe Iude înlăuntru ţării care sapă adânc la temelia ei, că parcă prea seamănă iară vremea asta cu vremea nemernicită a Domniei Sale, de care el şi-ai lui au scăpat atunci, nu pentru mult timp, într-o norocoasă şi atât de frumoasă clipă de istorie. Numai că el a avut la acea vreme în jurul său puhoi de tineri gata să îşi dea viaţa pentru neam şi ţară, eroi care ne-au îngloriat istoria şi ne-au măreţit în faţa lumii, viteji care şi-au slujit cu credinţă neamul, ţara, crezul şi credinţa . Astăzi,…

Le-am ascultat cântecele venite din fântâna sufletului lor, ca o chemare la realitate, la trezirea conştiinţei noastre prea moleşită, adormită, lenevită, întinată cu toate păcatele acestei mincinoase lumi şi ne-am îmbărbătat, simţind parcă din nou duhul Iancului atât de aproape de noi.

Mulţumim din inimă acestor bravi români şi românce, care poartă de 50 de ani prin cântec, dans şi poezie nestinsă flacăra patriotismului, frumuseţea şi jalea doinei, mierea poeziei, toate acestea fiind leacuri mângâietoare şi întăritoare pentru inimă şi suflet şi dorindu-le ca, aşa cum au luat ei de la înaintemergătorii lor, tot aşa să lase urmaşilor lor nestematele străbune din dans, muzică şi poezie, ţinând în acest fel neîntrerupă legătura cu străbunii.

Acelaşi gând curat şi sincer pentru conducătorul Ansamblului ,,Doina'', inimosul LAURENŢIU STAN, actualul primar NICOLAE ŞOVREA, preoţii ortodocşi ai parohiei Albeşti IOAN NISTOR şi AUGUSTIN CORFARIU, tuturor membrilor, tineri şi bătrâni, care vor lăsa o apăsată urmă a trecerii lor prin lume şi prin conştiinţa noastră de români. Fără ei am fi mai săraci, mai seci, mai neştiuţi, mai nimeni. Distincţiile, diplomele, premiile numeroase primite de Domniile Voastre, dragi membri ai Ansamblului ,,Doina'', în cei 50 de ani de existenţă a Ansamblui, sunt urme materiale importante, dar adevăratele şi nepreţuitele urme, adânci şi de neşters voi le faceţi aici, în sufletul nostru atât de încercat astăzi de nemernicia semenilor, a prietenilor şi a duşmanilor, deopotrivă, precum şi a vremilor pe care le trăim.

Lasă un comentariu