Ziua Protecţiei Civile, marcată şi la Târgu-Mureş ,,CU VIAŢA MEA APĂR VIAŢA!"

Distribuie pe:

În cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Horea'' al judeţului Mureş a avut loc marţi, 28 februarie, cu începere de la ora 11, festivitatea de sărbătorire a Zilei Protecţiei Civile din România.

La festivitate au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, precum şi ai instituţiilor cu funcţii de sprijin în managementul situaţiilor de urgenţă:

- dl Alexandru Cîmpeanu, din partea Consiliului Judeţean Mureş;

- comandantul Direcţiei Judeţene de Informaţii Mureş - colonel Ioan Mocan;

- şeful Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Mureş - colonel Dorel Demian;

- inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Mureş, locotenent colonel - Filipaş Tiberiu Adrian;

- dl Sorin-Virgil Savu - director, Cancelaria Instituţiei Prefectului Judeţului Mureş.

După rostirea alocuţiunilor şi a mesajelor de felicitări, domnul inspector şef, general de brigadă dr. ing. Dorin Oltean, a trecut la aplicarea Ordinului ministrului Afacerilor Interne şi Ordinului inspectorului şef prin care ofiţeri şi subofiţeri din cadrul inspectoratului care s-au distins prin modul profesionist de îndeplinire a atribuţiilor, pregătire profesională şi comportare demnă au fost înaintaţi în gradul militar următor înainte de termen, astfel: • în gradul de maior - căpitanul FENDRIHAN IONEL-FLORIN; • în gradul de căpitan - locotenentul ILIEŞ DANIELA-VERONICA;

• în gradul de plutonier adjutant şef - plutonierul adjutant CĂLUGĂR IACOB; • în gradul de plutonier adjutant - plutonierul major DOGARIU AVRAM; • în gradul de plutonier adjutant - plutonierul major MATHE - KISS IOSIF; • în gradul de plutonier adjutant - plutonierul major SZOKE IOAN; • în gradul de plutonier adjutant - plutonierul major VODĂ ŞTEFAN.

Au fost înmânate diplome de excelenţă domnilor col. (r) Kovacs Endre şi col. (r) Jinga Sandu pentru merite deosebite şi aportul la dezvoltarea Protecţiei civile.

Premergător acestei sărbători la nivelul inspectoratului s-au organizat şi întreceri sportive între subunităţi, iar câştigătorii au fost premiaţi cu cupe şi diplome, după cum urmează:

Minifotbal: • Locul I - Detaşamentul de Pompieri Târgu-Mureş, • Locul II - Detaşamentul de Pompieri Reghin • Locul III - Secţia de Pompieri Târnăveni.

Crosul Protecţiei Civile: • Locul I - Detaşamentul de Pompieri Târgu-Mureş • Locul II - Detaşamentul de Pompieri Sighişoara • Locul III - Detaşamentul de Pompieri Reghin.

Clasamentul general: Locul I - Detaşamentul de Pompieri Târgu-Mureş • Locul II - Detaşamentul de Pompieri Reghin • Locul III - Detaşamentul de Pompieri Sighişoara.

Activităţile s-au încheiat cu desfăşurarea Zilei Porţilor Deschise la sediile tuturor subunităţilor de pompieri din judeţ, ocazie cu care cei interesaţi de mijloacele de intervenţie şi tehnica din dotarea pompierilor mureşeni s-au familiarizat.

În prag de sărbătoare, urăm şi noi tuturor celor care activează în domeniul situaţiilor de urgenţă un sincer şi călduros ,, LA MULŢI ANI !"

Lasă un comentariu